O profesoară din Timişoara şi discipolul ei, protagoniştii unei poveşti de succes / Video

leonard si aida

Au început să studieze pianul la opt ani, o vârstă considerată îndeobşte târzie, în condiţiile în care majoritatea celor care-şi doresc să facă performanţă în domeniu iau startul de pe la şase ani. Astăzi, profesoara Aida Gelati şi discipolul ei, Leonard Mihale, sunt protagoniştii unei poveşti de succes ce-i prevesteşte tânărului timişorean, elev în clasa a IX-a la Liceul de Artă „Ion Vidu”, o viitoare carieră muzicală demnă de marile scene ale lumii.

„Am urmat tradiţia familiei. Tatăl meu, Marius Cristian Mihale, este trombonist în Orchestra Filarmonicii <<Banatul>>, iar mama, Crenguţa Cojocaru, e soprană în corul aceleiaşi instituţii, aşa că muzica a făcut mereu parte din viaţa mea. Nu ştiu dacă eu am ales pianul sau el m-a ales pe mine, cert este că iubesc ceea ce fac şi exersez, aşa cum se cuvine, patru-cinci ore pe zi”, ne mărturiseşte Leonard, adăugând că pe lista pasiunilor sale se mai numără fotbalul, skiul şi, din când în când, câte un joc pe telefonul mobil.

„Am observat că are aptitudini şi că ţinteşte performanţa. Am văzut la el nu numai talent, ci şi conştientizare, dorinţă, consecvenţă, aşa că l-am sprijinit să se prezinte la Olimpiadă”, ne spune Aida Gelati. E mândră de elevul ei şi are de ce, căci, dacă-l întrebi despre premiile obţinute în diverse concursuri de interpretare pianistică, are ce să povestească.

„Primul a fost o menţiune la Olimpiadă, când eram în clasa a III-a, iar anul acesta am câştigat, cu o sută de puncte din tot atâtea posibile, premiul I la faza zonală a Olimpiadei, ceea ce mi-a asigurat accesul la cea naţională. Cu aceleaşi înregistrări am candidat la Festivalul Internaţional de la Miami, la care au participat instrumentişti din 12 ţări, şi am fost extrem de impresionat să aflu că printre cei 26 de pianişti selectaţi m-am numărat şi eu, un băiat din România despre care nimeni nu auzise nimic.

În perioada 28 iunie – 15 iulie am fost în SUA. A fost o experienţă extraordinară pe care nici nu mi-o puteam imagina. Am avut ocazia să întâlnesc unii dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, pianişti, dar şi mari pedagogi: Jorge Luis Prats, Josu de Solaun, Zlata Chochieva, Ilya Itin, Amir Katz, Walter Ponce. <<Paşaportul meu>> a fost materialul înregistrat în care interpretam Sonata de Haydn în mi minor, Studiu de Chopin, op. 21, în Do Major, Suita franceză de Bach în re minor, un Studiu de Moszkowski în sol minor, și Prokofiev, <<Sugestie diabolică>> nr. 4. Mi-a purtat noroc Prokofiev. El şi Rahmaninov sunt, de altfel, compozitorii mei preferaţi.

Faptul că, la Miami, am fost remarcat şi lăudat de mari maeştri ai pianului mă onorează, dar mă şi obligă. Jorge Luis Prats a afirmat despre mine că am venit la festival ca un copil şi am plecat ca un muzician. <<Dintre toți participanții pe care i-am ascultat, tu ești cel mai talentat. Ador felul în care cânți>>, mi-a zis Amir Katz, iar Zlata Chochieva s-a exprimat și ea în trermeni asemănători. Lui Walter Ponce i-a plăcut felul în care am cântat Bach. Toate aceste elogii m-au uimit.

M-a bucurat și faptul că Amir Katz m-a invitat să-l însoțesc într-un recital care va avea loc în 16 august 2020, la Berlin. Evident că am acceptat, evident că va fi nevoie să mă pregătesc temeinic pentru acel moment extraordinar. Important e că merg mai departe și iubesc ceea ce fac. Când sunt la pian, intru-n transă. Pur și simplu visez, existăm doar noi, eu și pianul”, mai spune Leonard Mihale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *