Veneția a încasat peste 5 milioane de euro din taxa pentru turiști

Veneția a încasat peste 5 milioane de euro din taxa pentru turiști

Veneția a încasat peste 5 milioane de euro din taxa pentru turiști.

Autoritățile din Veneția au încasat în acest sezon peste 5 milioane de euro din taxa plătită de turiștii care vizitează orașul pentru o zi, potrivit dpa.

Taxa, cuprinsă între 5 și 10 euro, este percepută în 60 dintre cele mai aglomerate zile ale sezonului turistic, în perioada aprilie-iulie.

Peste 650.000 de turiști au plătit taxa în acest sezon. În celelalte luni ale anului, vizitatorii care vin pentru o singură zi pot intra gratuit în oraș.

Primarul Simone Venturini a propus ca taxa să fie majorată anul viitor la 30-50 de euro în zilele în care este așteptat un număr foarte mare de turiști.

O astfel de decizie nu poate fi luată însă doar de autoritățile locale. Taxa a fost introdusă printr-o hotărâre a municipalității, dar valoarea maximă permisă este stabilită prin lege națională. Prin urmare, Venturini trebuie să discute propunerea cu guvernul de la Roma.

Măsura a fost introdusă pentru a ajuta autoritățile să gestioneze mai bine numărul mare de turiști care vizitează Veneția.

În prezent, aproape 50.000 de persoane mai locuiesc în centrul istoric al Veneției, un număr mai mic decât cel al locurilor de cazare din hotelurile orașului. Turiștii care rămân peste noapte în Veneția sunt scutiți de taxa de acces pentru o zi, dar trebuie să plătească o taxă de ședere.

(sursa: Mediafax)

CITEȘTE ȘI: Banatul între Habsburgi și otomani. Contextul real al căderii Timișoarei din 1552 (II)


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *