O POVESTE SAVUROASĂ! Oltean lovit de ghinion în dragoste, exilat la Timişoara

L-am întâlnit într-o spălătorie de mașini. Tocmai terminase un microbuz, o coptură, nu știu cine îl lasă pe drumurile publice. Șoferul, un burtos care când pășea se ducea de pe un picior pe altul, îi cântărise fiecare mișcare. În final, l-a chemat și i-a arătat cu un deget, fără pic de toleranță, o dâră, abia perceptibilă, de negreală. El a tras un jet de apă, a insistat, mai mult decât era cazul.

După ce a ieșit din incintă moftangiul cu microbuzul, s-a tras cinci pași în spate și a început să mă piloteze. Gesticula din brațe ca și cum s-ar fi aflat pe o pistă de aeroport. M-am arătat atent, să nu-i stric plăcerea, și el, hotărât, și-a continuat pilotarea. Gestul final m-a cucerit. Cu degetele de la mâna dreptă resfirate, pe care le-a strâns cu o mișcare fermă, parcă a adunat aerul în pumn.

A trecut, cu un automatism exersat, la ale lui. Se mișca exact și repede, pornit pe treabă. La un moment dat și-a pus mâinile în șolduri și a rămas mirat, de cum ar fi descoperit că mașina, de fapt, are doar trei roți. O pată de ulei de pe o ușă îl încurca.

„Ești oltean”, i-am spus și nu mică i-a fost uimirea. „De unde știți?” „Te ghici…”, i-am răspuns ca acasă.

Ce a urmat e o poveste pe care nu o auzi pe toate drumurile. Olteanul e venit de opt luni în Timişoara, stă în gazdă, unde plătește 200 de lei pe lună. Din asta înțelegeți-i universul în care există.

A plecat de-acasă trimis în exil de un șir de eșecuri. S-a căsătorit, a făcut două fete, nevasta l-a părăsit. Fetele nu și le-a văzut de treisprezece ani.

„E rău”, îi spun, și el s-a… uns cu o alifie falsă. Se consideră fără nici o vină. Un eșec, de regulă, îl aduce repede și pe cel de-al doilea. S-a împreunat cu o altă femeie, au stat opt ani alături, au ridicat o casă cu etaj, el fiind priceput și la construcții.

„A doua, când casa era ca și gata, a început să-mi spună că vrea să plece la lucru în Italia. N-am fost de acord. Ultimele finisaje le-am făcut în living, era mare, puteai să întorci mașina în el. Când să ne bucurăm, ce credeți?”.

„Nu știu ce să cred!” „Casa e a mea, mi-a zis, și poarta este a ta…”.

„Și ce-ai făcut?„ „Am plecat, normal, după opt ani de muncă, fără nimic, că nu am avut acte…”.

În spălătorie câștigă lunar o mie de lei. Două sute sunt chiria, plus curentul. „Îmi ajung, trăiesc din ciubuc, cât ar fi ziua de slabă bacșișul mă scoate pe-o zi”. Nu-l întreb cum și din ce se hrănește. Nici el nu spune, sigur cu salam, o conservă, că lucrează zi-lumină.

Îmi dă, în sfârșit, și o veste bună. De câteva luni trăiește cu o ardeleancă. O dată la două săptămâni femeia vine la el, străbătând ceva cale. Aflu că și ea este divorțată, că are doi copii mari, ridicați.

„E mai în vârstă ca mine cu trei ani, eu am patruzeci și doi…”.

Pentru că e sincer – ca la spovedanie, chit că nu ne cunoaștem – mă încumet și întreb: „Cu prima soție, cu care ai copiii, nu ar mai fi nici o șansă de împăcare?” Nici vorbă. S-a recăsătorit imediat. Dacă spun și cu cine… Cu un văr de-al meu!

El este, din câte cunosc până astăzi, olteanul lovit din plin de ghinion în dragoste!


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “O POVESTE SAVUROASĂ! Oltean lovit de ghinion în dragoste, exilat la Timişoara

  1. Te ghicii trebuia scris ca sa sune oltenește nu „te ghici”! Măcar ziariștii sa scrie corect, ca suntem sufocați de atâta lipsa de cultura și educație!!!

Lasă un răspuns