O localitate timişeană se modernizează

cornel dumitras primar periam

Conform edilului-șef Cornel Dumitraș (foto), printre investițiile care se vor derula în comuna Periam este de consemnat în primul rând cea de extindere, reabilitare și modernizare a rețelei de alimentare cu apă.

CITEŞTE ŞI: Cerere în căsătorie inedită, la Timişoara. Foto

Finanțarea acestui obiectiv care va contribui la îmbunătățirea vieții locuitorilor se face din fonduri guvernamentale alocate prin programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDL).

Valoarea acesteia este de peste 4,4 milioane de lei. Faza în care se află investiția este cea de finalizare a proiectului tehnic. Urmează licitația pentru atribuirea execuției lucrărilor.

CITEŞTE ŞI: Cum se vede la Bucureşti Alianţa Vestului: „Mișcare de ultimă oră. Manevre pentru ruperea României”

Tot cu bani de la guvern se vor face dotarea și reabilitarea termică a liceului teoretic din comună.

Pentru acest obiectiv sunt alocați aproape 900.000 de lei. Un alt imobil public asupra căruia se va interveni este căminul cultural.

În cazul acestuia se vor executa lucrări de reabilitare și modernizare și vor fi achiziționate dotările necesare. Suma obținută din fonduri europene pentru investiție este de 400.000 de euro.

CITEŞTE ŞI: Timişoreanul Florin Călinescu iese la rampă după avertismentul uluitor făcut de Viorica Dăncilă: ‘Normal că va fi demis’

Alte obiective considerate ca fiind prioritare pentru 2019 sunt construirea unei săli pentru fitness, a unei săli de festivități la grădiniță și reabilitarea cabinetului de medicină generală.

CITEŞTE ŞI: Vremea se schimbă radical. Viscol puternic în România, de săptămâna viitoare

Și iluminatul public va intra în reabilitare, lămpile existente urmând a fi înlocuite cu altele cu LED-uri.

Pentru acest obiectiv s-a optat pentru finanțarea în rate investiționale, eșalonate pe trei-patru ani.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *