Nouă milioane de lei pentru o comună din Timiș. Investiții pentru grădiniță, școală și dispensar

biled 6

Beneficiară a unor alocări de fonduri guvernamentale în valoare totală de aproape nouă milioane de lei, comuna timișeană Biled va demara cu acestea investiții la trei clădiri de interes local, respectiv, pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea grădiniței și școlii gimnaziale, precum pentru construirea unui nou dispensar.

CITEȘTE ȘI: Într-o comună din Timiș s-au sifonat sute de mii de euro într-o afacere cu apă

Primele două obiective se află în faza de licitație, conform responsabilului cu achizițiile publice din cadrul primăriei, Gheorghe Chelu. În urma investițiilor vor fi asigurate standarde moderne de învățătură pentru preșcolarii și elevii din localitate. A treia investiție vizează construirea unui dispensar nou, lucrările fiind începute, respectiv se sapă fundația noii clădiri care va găzdui după finalizare două cabinete de medicină generală și unul de stomatologie, precum și spațiile necesare pentru funcționarea acestora. Amplasamentul acesteia se află în perimetrul civic, în imediata apropiere a unui parc de joacă nouconstruit cu fonduri de investiții ale bugetului local.

CITEȘTE ȘI: Vremea prea caldă favorizează invazia insectelor. Ce măsuri se iau la Timișoara

Un al patrulea obiectiv, de această dată finanțat cu fonduri europene în valoare de 500.000 de euro, îl constituie renovarea căminului cultural. În cazul acestuia urmează să fie semnat contractul de finanțare. Proiectul prevede renovarea interioară și recompartimentarea clădirii astfel încât să răspundă mai bine nevoilor comunității


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *