Vremea prea caldă favorizează invazia insectelor. Ce măsuri se iau la Timișoara

Roiuri de țânțari au invadat Timișoara, locuitorii sunt exasperați! Risc crescut de boli transmisibile

Primăria Timişoara a anunțat că în această săptămână demarează serviciile de deratizare pe domeniul public al municipiului iar în condiţii meteo favorabile se vor efectua şi servicii de dezinsecţie terestră. Apicultorii sunt rugaţi ca în perioada menţionată să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire.

CITEȘTE ȘI: Prognoza meteo a fost revizuită. Trecem de la prea cald la prea rece, în Banat și Crișana

Pentru ca tratamentele să aibă o efi cienţă ridicată, se face apel la toţi cetăţenii municipiului să ia măsuri urgente de efectuare a curăţeniei în gospodăriile proprii şi de combatere a muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte producătoare de disconfort.

Conform prevederilor legale în vigoare în Timișoara, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 la 2.500 de lei pentru persoanele juridice următoarele fapte: neefectuarea, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie, a lucrărilor de salubrizare şi igienizare a spaţiilor proprii de depozitare a deşeurilor menajere, a spaţiilor interioare şi exterioare din jurul clădirilor; neefectuarea lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci); neexecutarea lucrărilor de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie, odată cu acţiunile organizate şi coordonate de Primăria Municipiului Timişoara, prin operatori în domeniu; neluarea măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile verzi; executarea unor lucrări de dezinsecţie sau aplicarea de pesticide fără autorizare precum şi a substanţelor care afectează insectele polenizatoare.

În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestei acţiuni, perioada de efectuare a activităţii de dezinsecţie şi deratizare va fi prelungită.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *