Nervii din USR Plus, faza mototolitul hârtiilor

nervii din usr

Ies la iveală detalii uluitoare din timpul negocierilor dintre PNL și USR Plus pentru încheierea mult-trâmbițatului parteneriat. Alin Nica, președintele interimar al PNL Timiș, s-a arătat foarte ofensat de anumite reacții ale celor din USR Plus, ieșiri absolut necontrolate, care nu au nimic în comun cu o negociere corectă, diplomatică și de bun-simț.

Astfel, potrivit celor spuse de Nica, în momentul în care în texul protocolului a apărut ceva neagreat de USR Plus, Dominic Fritz a luat în mână documentul, l-a mototolit și a aruncat cu el pe jos! Președintele interimar al PNL Timiș a făcut chiar o simulare a acestui episod incredibil, mototolind o hârtie exact în modul în care a făcut-o Fritz.

Cu toate acestea, Alin Nica spune că mai are răbdare și speră ca Dominic Fritz să se răzgândească , el fiind singura persoană din USR Plus în care liderul liberal mai are încredere. Pentru a-și întări susținerile, Alin Nica a semnat protocolul de colaborare, așteptând ca până luni să facă același lucru și cei din USR Plus.

Nica a declarat că protocolul are la bază principii și programe pe care ambele partide le agreează și că nu ar fi normal să se treacă peste voința  cetățenilor, care, practic, în 27 septembrie au condamnat cele două formațiuni să guverneze local împreună.

Totuși, dragoste cu forța nu se poate, iar dacă Dominic Fritz nu dă curs invitației liberalilor, orice scenariu devine posibil. ”Noi le întindem o mână, dar dacă ei ne dau peste ea, nu mai avem ce face. Eu sper, totuși, ca Dominic să nu fie atât de supărat și să nu mai onoreze invitația de a fi prezenat mâine la învestirea mea”, a spus Alin Nica.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Nervii din USR Plus, faza mototolitul hârtiilor

  1. USR+ s-a angajat în lupta pentru restructurarea administrației locale parazitată de useliști , evident nu este simplu mai ales cu unii care joacă la două capete. Relicvele roșii portocalii nu se dau bătute, intrarea în groapa de gunoi a istoriei nu e o opțiune fiabilă😱
    Cu nervi, fără nervi restructurarea trebuie făcută, pas cu pas. Tot înainte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *