Monţili vrea să moară

Monţili are 91 de ani şi vrea să moară. Am întâlnit-o acum câteva zile, pe Meţianu. Urma să mă văd, la Arad, cu o prietenă veche şi dragă, dar până atunci mai aveam de bănănăit prin târg vreo jumătate de ceas.

CITEȘTE ȘI: Nu scăpăm! O nouă alertă meteo: ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină

Pe Meţianu era frumos, linişte şi umbră. Aproape ca-n copilărie, dacă n-ar fi fost termopanele hidoase ale vitrinelor de tot felul.

M-am aşezat pe bancă şi a apărut ea. Zâmbitoare. Cu o traistă. Cu părul cărunt, creţ şi cam vâlvoi.

Când să-mi aprind o ţigară, a scos doi lei din poşeta ponosită şi m-a întrebat, timid, dacă n-aş fi dispusă să-i vând şi ei una. Am refuzat banii şi i-am întins pachetul, din care s-a servit.

CITEȘTE ȘI: Proiect grandios într-o comună timişeană: bazine, săli de masaj, hotel şi 300 de locuri de muncă

– Câţi ani crezi că am, câţi?

– Vreo… 75, cam pe-acolo.

– Ooo, s-ţi dea Dumnezeu sănătate!, surâde ea cu un strop de cochetărie. Am 91, atâţia am, şi m-am săturat de viaţă. Nici să nu te prind că-mi spui „La mulţi ani!”

– Atunci sănătate!

– Aia da. Îs bine, pot fuma. Da’ ăştia la butic nu mai dau ţigări la bucată. De ce nu dau? Cât îi de greu? Desfaci un pachet şi dai la om, că nu dai gratis, tot pe bani dai. Da’ unii ca mine n-au în fiecare zi de-un pachet întreg, că no, se-ntâmplă să n-ai… Acuma stau aici poate vine vreun vecin să mă-mprumut, să cumpăr de la şpeculă, din piaţ’, că-i mai ieftin. Îi una care vinde, lângă ţâgana aia grasă cu fuste multe, o ştii? Nu, n-o ştii tu pe-aia.

CITEȘTE ȘI: Zece fraţi au rămas orfani. Un şofer beat le-a ucis tatăl, care venea de la muncă, pe bicicletă

– Vă ofer eu cât vă trebuie pentru un pachet, zic, şi-i întind un tenculeţ de bancnote mici, pe care ezită să le ia.

– Da când mai treci pe-aci, să-ţi dau împrumutul înapoi?

– Nu-i împrumut, e dar, pentru ţigări, că-s fumătoare şi ştiu cum e să-ţi ardă buza după o pipă.

– Atunci bine, mulţam. Că io nu cerşesc, io am lucrat la viaţa mea şi mai lucru şi-acuma…

– Unde-aţi lucrat?

– Am fost 40 de ani ţesătoare la UTA. Apoi mi-am primit pământul şi l-am lucrat pe ăla, am ţinut păsări, găini, alea… După ce m-am pensionat m-am dus femeie de servici la Liceul de muzică. Era nu departe de-aici, ştii? Nu, nu ştii… Acolo m-am dus şi m-or primit din prima şi m-or respectat.

Toţi ziceau că Monţili – io-s Monţili – îi harnică şi face treabă. M-am dus şi, prima lună, omu’ meu nici n-o cunoscut că mi-am luat iară servici. Când o aflat o făcut gură. Da’ i-am zis că ce, n-o avut ce mânca? N-o fost rânduială în casă, în gredină? O fost! Gredină am şi-acu. Petrinjelu’ meu, ceapa mea… alt gust, nu ca la prăvălie… Da’ gata, vreau să mor!

Când rosteşte „gredină”, pune accentul pe e, iar „di”-ul e moale, aproape „ghi”, ardeleneşte.

– De ce vreţi să muriţi?

– Că-s bătrână, de-aia, aşa bătrânăăă… Mi-aş lua zilele, da-i mare păcat şi Monţili-i credincioasă.

Întreabă pă popa, că-i aci biserica şi mă cunoaşte, dacă n-am fost credincioasă şi n-am făcut bine cât am putut…

– Vă cred. Important e că sunteţi sănătoasă. Şi limpede la minte. Şi că vă pică bine câte-o ţigară.

– Aia da. Pită să n-am şi nu mă-mprumut, da’ de ţigară… Şi na, de lucidă-s lucidă, mulţam lu’ Ăl de Sus!

– Păi vedeţi? Nu-L mai supăraţi cu gânduri negre!

Îmi sună telefonul, semn că trebuie s-o părăsesc pe Monţili, aşa că-mi iau rămas bun.

– Te mai întorci?

– Nu.

– Păcat, mare păcat, că mie tare-mi place să vorbesc.

Bun şi ăsta ca motiv să mai trăieşti, la o adică…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns