Mircea Pascu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, antrenor de tenis şi consilier al Federaţiei Române de Tenis, a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani.
„O veste foarte tristă pentru sportul românesc: Mircea Pascu, unul dintre cei mai mari conducători din istoria sportului din România, a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani. Fost conducător al FRF, Mircea Pascu a fost foarte implicat şi în viaţa tenisului românesc, din postura de antrenor de tenis, în condiţiile în care tenisul a fost chiar specializarea sa în cadrul facultăţii, dar mai ales din postura de sfătuitor, fiind unul dintre cei mai apreciaţi consilieri ai Federaţiei Române de Tenis, un nume important în istoria acestui sport. Federaţia Română de Tenis este alături de rudele şi prietenii care trec prin momente grele şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate”, anunţă Federaţia Română de Tenis pe site-ul oficial.
De asemenea, Federaţia Română de Fotbal a transmis condoleanţe familiei: „Înaintea partidelor din următoarea etapă a competiţiilor organizate de FRF va fi ţinut un moment de reculegere în memoria lui Mircea Pascu. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei şi celor apropiaţi”.
Născut la 6 noiembrie 1934, la Petroşani, Mircea Pascu a fost conducător al cluburilor de fotbal Jiul Petroşani, Corvinul Hunedoara, UFC Rapid Bucureşti şi Politehnica Timişoara.
El a fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal între februarie 1990 şi august 1990. Mircea Pascu a pierdut alegerile pentru preşedinţia FRF în august 1990 în faţa lui Mircea Sandu.
De asemenea, Pascu a deţinut de-a lungul carierei sale mai multe funcţii în cadrul forurilor fotbalistice internaţionale precum membru al Comisiei fair-play a UEFA, membru al Comisiei de organizare a competiţiilor europene sau membru în Comisia de protocol a FIFA.