Miercurea Cenușii deschide Postul Mare la catolici

postul pastelui catolici

Mâine, în calendarul Bisericii Romano-Catolice este trecută Miercurea Cenuşii, care marchează pentru creștinii de rit apusean începutul Postului Mare, al timpului de pregătire pentru Solemnitatea Învierii Domnului, Sfintele Paşti. În această zi, în bisericile romano-catolice se celebrează un ritual special de binecuvântare a cenuşii, care este apoi presărată pe fruntea credincioşilor, ca semn al pocăinţei şi întoarcerii de la păcat. În data de 26 februarie, angajații Episcopiei Romano-Catolice din Timișoara vor participa la o zi de reculegere, programul spiritual fiind coordonat de părintele Ovidiu Cozmuța, paroh și protopop greco-catolic de Oravița.

Programul va începe la ora 9 și va cuprinde prelegeri, activități în grupuri mici, posibilitate de spovadă și Sfânta Liturghie. Miercurea Cenuşii a fost instituită în timpul pontificatului lui Grigore I cel Mare, cele două zile care  o preced fiind, în lumea catolică, punctele culminante ale carnavalului.

Denumirea sărbătorii face trimitere la obiceiul potrivit căruia ramurile de salcie (palmier, măslin sau alt arbore) sfinţite cu ocazia Floriilor trecute, ramuri care au împodobit icoanele şi statuile din casele catolicilor timp de aproape un an, sunt aduse la biserică spre a fi arse. Cenuşa lor se foloseşte la ieşirea de la slujbă. Preotul o presară pe fruntea credincioşilor, spunând: “Adu-ţi aminte, omule, că din ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza, 3,19), cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus lui Adam cu ocazia izgonirii sale din Rai. Ritualul este unul de pocăință, dar și un angajament legat de respectarea postului în curățenie trupească și sufletească. În Biserica Ortodoxă nu există tradiția cenușii, însă duminica intrării în post, numită a izgonirii lui Adam din Rai, face trimitere la același text precum cel folosit de catolici.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *