Marfă recuperată din tomberoane, oferită spre vânzare la Timișoara

marfuri din gunoaie tomberoane

Vânzătorii ambulanți care oferă la colț de stradă, pe marginea trotuarului sau în mijloacele de transport în comun diverse obiecte sunt un adevărat pericol pentru sănătatea timișorenilor. După cum au sesizat oamenii și au constatat polițiștii locali, unele mărfuri sunt recuperate din containerele cu resturi. Cât despre acte de proveniență a mărfurilor sau asigurări pentru calitatea lor, nici nu poate fi vorba.

CITEȘTE ȘI: Școli și grădinițe din Timiș în care cursurile încep fără autorizație de funcționare

Polițiștii locali organizează periodic acțiuni de verificare a celor implicați în comerțul stradal. Ei vizează atât existența documentelor pentru marfa expusă spre vânzare cât și respectarea prevederilor privind modalitatea de efectuarea a activităților comerciale. Din constatările lor, foarte mulți așa ziși comercianți nu dețin autorizație și nici acte de proveniență pentru mărfurile oferite spre vânzare.

„Astfel de comercianți ambulanți au fost depistați de polițiștii locali încălcând prevederile HCL 321/2001 și Legii 12/1990 atât în zonele aglomerate, în apropierea piețelor, cât și în zonele centrale, precum zona Cârțan, Piața 700 – în stațiile mijloacelor de transport în comun, în zona Olimpia, Buziașului, dar și străzile pietonale din centrul orașului. Aceste acțiuni vin ca urmare a sesizărilor din partea comercianților autorizați care reclamă faptul că există persoane care nu dețin documentele necesare pentru mărfuri, vând diverse produse în condiții improprii, pe trotuare, obiecte uzate provenite din tomberoanele cu resturi și fac concurență neloială comercianților cinstiți, ca urmare a reclamațiilor de la cetățeni care sunt agasați de vânzătorii ilegali, dar și ca urmare a constatărilor polițiștlor locali care patrulează în piețele din oraș sau în zonele centrale”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.

De la începutul lunii august și până în prezent, polițiștii locali au depistat și sancționat 51 de persoane care vindeau diverse obiecte fără acte și în condiții improprii. Mărfuri precum parfumuri, ceasuri, cuțite, ochelari de soare, obiecte de îmbrăcăminte, cosmetic, electronice, linguri lemn au fost confiscate. Poliția Locală atrage din nou atenția că sancțiunile în astfel de cazuri sunt de la 150 de lei conform HCL 321/2001 și pot ajunge chiar până la 5000 lei conform Legii 12/1990, la care se adaugă confiscarea mărfurilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *