Mai mulți migranți, mai puțini refugiați

Mai mulți migranți, mai puțini refugiați

Cea mai mare parte a persoanelor care intră din Ucraina în România nu rămân în țara noastră, ci merg mai departe, în țări din Occident. Potrivit prefectului de Timiș, Mihai Ritivoiu, în România, pe la granițele din nord și est, au intrat în ultimele zile 118.000 de persoane, dintre care 72.000 au și părăsit țara.

Aceasta înseamnă că un procent de 60-65 la sută sunt migranți, nu refugiați, cetățeni care tranzitează România pentru a ajunge în alte țări, unde au, probabil, cunoștințe care să le asigure cazare. De aceea, putem vorbi mai mult de migranți decât de refugiați.

”Comunitatea ucraineană este foarte bine organizată și reprezentată în Occident, mulți au rude care lucrează acolo, există și filiera bisericilor, așa se explică de ce vor să meargă mai departe”, spune prefectul. Nu toți sunt cetățeni ucraineni, pentru că există și mulți studenți de alte naționalități, care, la fel, se opresc în pondere mică în România.

”Nu avem motive de panică sau de îngrijorare. Oricum, noi suntem pregătiți, fiind și obligați să le asigurăm cazare, masă și îngrijire medicală. Avem capacitatea necesară, însă, momentan, nu ne confruntăm cu un aflux de refugiați. Ei au dreptul să stea la noi 90 de zile ca turiști, fără să-i întrebe nimeni ceva”, a completat Ritivoiu.

Există, în acest sens, unități hoteliere, internate, se poate ridica și o tabără de corturi cu o capacitate de 200 de locuri. Un alt motiv liniștitor este că, pe lângă distanța apreciabilă față de granițele pe unde intră ucrainenii, zona de vest are și o anumită experiență în gestionarea problemelor migranților.

CITEȘTE ȘI: Un tânăr din Timișoara face senzație peste hotare la protestele pentru susținerea ucrainenilor

După cum a precizat chestorul Tiberiu Giurea, comandantul Poliției de Frontieră Timișoara, în ultimele zile se remarcă o creștere a numărului de persoane care intră pe la frontierele din Republica Moldova față de pe la cele din Ucraina.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *