Lanțul slăbiciunilor într-o universitate din Timișoara: noi îți angajăm soția, tu îți ajuți șeful să-și umfle palmaresul

Lanțul slăbiciunilor într-o universitate din Timișoara: noi îți angajăm soția, tu îți ajuți șeful să-și umfle palmaresul

Lanțul slăbiciunilor într-o universitate din Timișoara: noi îți angajăm soția, tu îți ajuți șeful să-și umfle palmaresul

Conform calendarului concursului, astăzi și mâine (30 şi 31 ianuarie), cei 39 de candidați pe posturile didactice vacante din Universitatea Politehnica Timișoara vor susține probele în fața examinatorilor. Printre candidați se va afla, evident, și domnul Mircea Dan, cadrul didactic căruia i-a “explodat” activitatea științifică de când a devenit șef de departament, iar ulterior decan al Facultății de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului.

Pentru că am constatat că în apărarea domnului Dan a sărit însuși rectorul UPT, Florin Drăgan, chiar dacă asta nu l-a ajutat foarte mult pe decanul de la “Chimie”, ba chiar dimpotrivă, am fost curioși să aflăm și punctul de vedere al unuia dintre subalternii lui Mircea Dan și anume Giannin Moșoarcă. Asta pentru că domnul Moșoarcă este prim autor la cinci articole științifice în care Mircea Dan figurează ca autor de corespondență, patru dintre cele cinci articole fiind publicate în reviste cu factor de impact 4,7, aspect care i-a îmbunătățit serios CV-ul domnului decan.

Așadar, voiam să aflăm de la Giannin Moșoarcă, actual conferențiar după promovarea din 2023, răspunsuri la două întrebări: cum de a început să colaboreze cu Mircea Dan fix după ce acesta a devenit șef de departament și cum de a fost de acord ca noul coleg de articole științifice să ocupe poziția de autor de corespondență, în condițiile în care nimic din performanțele științifice ale domnului Dan de dinainte de 2020 (adică în cei 20 de ani de carieră până la instalarea în funcția de șef de departament) nu l-ar fi recomandat să fie desemnat autor de corespondență. Mai precis, Mircea Dan a publicat 14 articole înainte de 2020, în reviste cu factor de impact redus (opt cu FI 0.5, trei cu FI 1.3, una cu FI 2.6, una cu FI = 1.1, una cu FI = 0), în patru dintre articole a fost prim autor (articole la care a avut, cumulate, doar trei citări de către alți autori în 20 de ani!!), în rest doar simplu coautor, fără să fie vreodată autor de corespondență. Poziția de autor de corespondență este extrem de importantă în cadrul unui colectiv de autori, el asigură comunicarea între echipa de cercetare și editorii, recenzenții și cititorii revistei în care va fi publicat articolul.

“Nu la telefon!”

Când a auzit cine l-a sunat, chiar înainte de a-i pune cele două întrebări, domnul Moșoarcă a refuzat să intre în detalii la telefon: „Nu vreau să discut cu dumneavoastră la telefon, ci față în față și nu doar în prezența mea, ci în prezența tuturor celor implicați, a tuturor celor care au contribuit la acele articole”.

I-am explicat interlocutorului că pe mine mă interesează doar răspunsurile la cele două întrebări punctuale, pe care i le-am adresat dumnealui prin prisma faptului că este prim autor la cele cinci articole științifice în cauză și deci persoana care și-a dat girul ca Mircea Dan să fie desemnat autor de corespondență.

„Deja inventați conexiuni”

În condițiile în care domnul Moșoarcă insista cu organizarea unei întâlniri în grup, în care toți autorii celor cinci articole să-mi răspundă, probabil, la unison la cele două întrebări, i-am mai adresat încă o întrebare: “Există vreo legătură între angajarea soției dumneavoastră la sfârșitul anului 2019 la Biblioteca UPT și faptul că, ulterior, ați început <colaborarea> cu cel care ulterior a devenit șef de departament și apoi decan? Aveați, cu alte cuvinte, vreo datorie morală pentru angajarea soției față de cineva din UPT, care ar explica această <colaborare> cu domnul Mircea Dan?”.

După câteva momente de tăcere în care a asimilat cele tocmai aflate, Giannin Moșoarcă ne-a răspuns: “Nu văd nici o legătură între facultatea de chimie și bibliotecă. Deja începeți să faceți chestii care nu au nici o legătură… deja inventați fel de fel de conexiuni…”.

Un concurs cu dedicație dincolo de orice dubiu rezonabil

Da, este posibil ca angajarea doamnei Elena Maria Moșoarcă în noiembrie 2019 la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara să nu aibă nici o legătură cu demararea, doi ani mai târziu, a unei “fructuoase” colaborări între soțul acesteia și proaspătul șef de departament Mircea Dan, colaborare în urma căreia acesta din urmă și-a cosmetizat serios CV-ul, este posibil să fie așa cum susține domnul Moșoarcă, să mergem noi prea departe cu teoria conspirației…

Doar că și în cazul în care, la momentul angajării Elenei Maria Moșoarcă la Biblioteca UPT, nu s-a pus problema unei “revanșări” explicite a soțului acesteia față de vreo persoană sau alta din conducerea universității, ceea ce rămâne cert, “dincolo de orice dubiu rezonabil”, ca să folosim o formulare pe placul Comisiei de Etică Universitară a UPT, este că soția domnului Giannin Moșoarcă a fost angajată în UPT printr-un concurs cu dedicație. Ca atare, atunci când a venit clipa ca uneia dintre persoanele cu funcții de conducere din universitate – recte Mircea Dan – să-i “explodeze” subit activitatea științifică, este foarte posibil să se fi activat și plata datoriei morale pe care o avea domnul Moșoarcă față de șefimea din UPT.

Așa cum v-am obișnuit, avem proprietatea termenilor și, dacă susținem că soția lui Giannin Moșoarcă a fost angajată printr-un concurs cu dedicație, putem și demonstra acest lucru, “dincolo de orice dubiu rezonabil”, scuzată să ne fie repetiția…

Vom prezenta argumentele punctual, pentru a putea fi urmărite mai ușor.

Ce caută un conservator de carte la relații cu publicul?!

Unu. La finele lunii septembrie 2019, pe site-ul www.upt.ro apare un anunț de concurs pentru ocuparea unui post de conservator carte debutant, cu studii superioare, la Serviciul relații cu publicul al Bibliotecii Centrale a UPT. Din start, un semn de întrebare: cum să angajezi un conservator carte la Serviciul relații cu publicul, din moment ce în organigramă ai Serviciul prelucrare și prezervare colecții?! Vom reveni asupra acestui aspect.
Lanțul slăbiciunilor într-o universitate din Timișoara: noi îți angajăm soția, tu îți ajuți șeful să-și umfle palmaresul

Doi. Printre condițiile generale pe care ar fi trebuit să le îndeplinească fiecare candidat se aflau și studiile superioare absolvite cu diploma de licență în domeniul ingineriei chimice. Deci nu orice fel de studii superioare, ci musai inginerie chimică. Mai mult decât atât, una dintre condițiile specifice era masterul în inginerie chimică… Tot la condiții specifice era menționat un curs de specialitate în biblioteconomie pe care câștigătorul concursului era obligat să-l finalizeze în decursul a doi ani. Ceea ce, de altfel, Elena Maria Moșoarcă a și făcut, după angajarea sa la UPT.
Lanțul slăbiciunilor într-o universitate din Timișoara: noi îți angajăm soția, tu îți ajuți șeful să-și umfle palmaresul

Așa cum v-ați dat deja seama, Elena Maria Moșoarcă este absolventă de inginerie chimică, chiar la UPT, și are și un master în același domeniu, tot la UPT. Elena Maria Moșoarcă lucrase opt ani și trei luni (decembrie 2003 – februarie 2012) pe postul de cercetător științific la Institutul de Chimie din cadrul filialei locale a Academiei Române, după care a urmat o pauză în activitate de șapte ani și jumătate, adică până la angajarea la UPT. Am aflat aceste detalii consultând profilul de pe www.linkedin.com al doamnei Moșoarcă, profil care, după dialogul cu soțul său, a devenit brusc privat. O măsură tardivă, evident.

Trei. Interzicerea înscrierii la concurs a absolvenților de alte studii superioare în afara ingineriei chimice nu avea nici o justificare, singurul motiv fiind acela de a-i asigura doamnei Moșoarcă statutul de unic candidat. Chiar așa: ce absolvent de inginerie chimică și cu un master în buzunar, care își căuta un loc de muncă, s-ar fi gândit să dea click pe un anunț de concurs pe post de conservator carte la serviciul de relații cu publicul al unei biblioteci?!

Am găsit, pe site-ul Bibliotecii Naționale a României, două anunțuri de concurs pentru posturi de conservator carte, la intervale diferite de timp: pentru unul dintre ele se cereau studii superioare în arheologie/conservare/muzeologie, iar pentru celălalt, care presupunea “atribuții de investigații fizico-chimice și biologice în cadrul Serviciului Conservarea și Restaurarea Documentelor”, se cereau studii superioare într-unul din domeniile biologie, chimie sau biochimie. Nici vorbă de studii exclusiv în domeniul inginerie chimică, bașca master în inginerie chimică!

Așadar, de ce le-a fost interzis accesul la acel concurs absolvenților de chimie de la Universitatea de Vest din Timișoara, de exemplu? De unde și până unde doar un inginer în chimie și cu master la purtător putea să ocupe postul de conservator carte debutant?!

Patru. Pe site-ul Bibliotecii Centrale a UPT, www.library.upt.ro, există secțiunea “Întreabă un bibliotecar”, unde poate fi găsită și doamna Elena Maria Moșoarcă, la care doritorii pot apela pentru “documentare și cercetare bibliografică”.
Lanțul slăbiciunilor într-o universitate din Timișoara: noi îți angajăm soția, tu îți ajuți șeful să-și umfle palmaresul

Așadar, așa cum spuneam mai sus, în loc să fie angajată la Serviciul prelucrare și prezervare colecții – unde putem accepta că ar putea fi necesare studii în chimie (evident, nu neapărat în inginerie chimică, asta deja e lămurită) -, soția domnului Moșoarcă a fost angajată, la finele lui 2019, la Serviciul relații cu publicul al Bibliotecii Centrale a UPT și exact asta face și în prezent, relaționează cu publicul.

Or pentru îndeplinirea acestor atribuții este la mintea cocoșului că nu ai nevoie de studii superioare în inginerie chimică și cu atât mai puțin de un master în inginerie chimică. Acele condiții discriminatorii au reprezentat doar ingredientele necesare în organizarea unui concurs cu dedicație, chiar dacă, poate, Comisia de Etică Universitară a UPT ar considera că nu există nici în acest caz dovezi dincolo de orice dubiu rezonabil…


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “Lanțul slăbiciunilor într-o universitate din Timișoara: noi îți angajăm soția, tu îți ajuți șeful să-și umfle palmaresul

  1. Citez dintr-o reclama: „Du bist” rautacios, da’ ma rog😂🤪

    Daca domnul rector a zis ca totul e ok… Din „dreptul la replica” citare🤪

    „Metodologia pentru organizarea concursurilor de ocupare a posturilor didactice vacante din UPT este una transparentă, publică și reglementată de legislația națională și de regulamentele interne ale universității. În consecință, organizarea și desfășurarea concursurilor de ocupare a posturilor didactice vacante din UPT se derulează cu respectarea normelor legale incidente și a celor instituționale.

    UPT încurajează colaborările, inclusiv cele inter-disciplinare, atât între membrii comunității sale academice, cât și cele naționale/internaționale, dacă acestea se desfășoară cu acordul părților implicate, în beneficiul tuturor și cu respectarea normelor legale, etice, academice și deontologice stabilite la nivel național și internațional.”

    #deci e clar, e vorba de colaborarile interdisciplinare. adica se respecta etica, norme, lege😂🤪

    #asta se numeste…autonomie universitara! Adica fac niste jmekeri tot ce vor ca si cum ar fi mosia lor feudala, clar, da?!?😂🤪 etica… invatamant superior…

    #idiocracy🤪

  2. Telenovela continuă! Acest caz ar trebui publicat peste tot, inclusiv la TV, prezentat Ministerului Învățământului și Instanței de judecată.

  3. Buna ziua
    O intrebare pentru dl Decan, foarte avid de cunoastere si pentru dna Master recent promovată, care dupa 8 ani de cercetare remarcabila se retrage ca Albert Einstein intr-o biblioteca:
    ¿Credeti ca este posibila in Romania reconversia (reactia inversa a) compusilor chicso-comici in produsi coxo-chimici, cu implicatii in cresterea PIB si ridicarea nivelului de trai al cetatenilor?
    Pentru cititorii tineri, amintesc ca in RSR chimia a avut privilegiul de a fi indrumata magistral de catre Acad Prof Dr Ing Helene Tcheaosesko, (inventatoarea reactiei directe) fiica natiunii române, disidenta de renume mondial.
    Multumesc.
    Acad. Marian Proust

  4. Zici Comisia de Etică Universitară a UPT și tragi apa. Ăia se ghidează după șef și ordine venite de sus. Etica ajunge să depindă de doleanțele șefuțului. Conceptul de meritocrație a devenit străin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *