La mulți ani, România!

Doar trei ani ne mai despart până la aniversarea primului secol de la făurirea, prin Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, a statului național al tuturor românilor. Trecerea a patru generații de la împlinirea celui mai important deziderat național nu a slăbit – oricât de mult și-ar fi dorit unii – atașamentul românilor față de ideea de unitate, de suveranitate și de dezvoltare democratică.

Nici n-ar fi avut cum: secolul scurs a arătat că sacrificarea statelor-națiuni lasă loc liber totalitarismului și teroarei, iar în cele din urmă subminează așezămintele democratice atât de greu construite pe acest continent.

Prezentul, atât de neliniștitor, arată și el același lucru: acolo unde statele naționale sunt slabe, democrația se înfiripă greu, acolo unde există tentația jocului cu suveranitatea popoarelor (și, din păcate, observăm aceste ispite chiar și la unii lideri ai Uniunii Europene), crizele sociale, morale și economice se cronicizează, iar valorile fundamentale sunt deturnate spre viciu (inclusiv cel al corupției) și violență.

România Mare s-a născut în mijlocul unei regiuni măcinate, vreme de secole, de toate aceste rele social-politice. S-a născut, ca și celelalte state naționale ale Europei, tocmai din efortul de a depăși, prin solidaritate de neam (singura formă de apropiere dintre oameni care funcționează necondiționat), dificultățile unei lumi prost croite.

Actul de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, ca și cele anterioare, de la Cernăuți și Chișinău, au marcat, pentru națiunea română, nu doar sfârșitul unei conflagrații mondiale în care condiția umană a fost aruncată peste bord, ci al unei lungi serii de vicisitudini și atrocități care au împins toate națiunile supuse Imperiului Habsburgic (inclusiv pe austrieci și pe maghiari) să-și caute dreptatea prin revoluții.

La fel sfârșise (dovadă că nu a fost vorba de un accident al istoriei, ci de o legitate) și Imperiul Țarist, și, înaintea acestuia, cel Otoman. Iar încercările de a le resuscita (cea mai nocivă formulă fiind cea sovietică) au eșuat lamentabil – este adevărat, cu prețul întârzierii dezvoltării democratice din această regiune a Europei.

Aniversarea a 97 de ani de la reîntregirea României ne-a găsit, este obligatoriu să vedea realitatea dincolo de festivismele momentului, cu câteva dintre marile lecții ale istoriei încă nefăcute. Unirea deplină este și astăzi un deziderat, iar de închiderea rănii de la răsărit depine securitatea noastră și a continentului.

Avem încă numeroase instituții slabe și un standard de dezvoltare social-economică mult sub media europeană. Suntem și astăzi, ca stat și ca societate, vulnerabili în fața unor provocări externe minore (paradoxal, dar tradițional românesc, facem mult mai bine față celor mari), iar elitele politice par să nu-și fi găsit nici acum busola. Dar la fel de adevărat este că generația din urmă, care a intrat în scenă o dată cu Revoluția de la Timișoara, act prin care metropola bănățeană și-a adus propria contribuție la consolidarea statului național unitar, și-a făcut datoria.

Suntem membri ai NATO și ai Uniunii Europene, la adăpost de agresiunile de tip imperialist și la mesele de decizie planetară. Măsurabilă în PIB pe locuitor, sărăcia de astăzi este de patru ori mai mare decât acum un sfert de veac, iar multe dintre decalajele tehnologice au fost recuperate. Instituțiile democratice au încă probleme, dar capacitatea de autoreglare este incontestabilă.

Cultura politică a societății s-a consolidat, autonomia locală este în construcție și, poate cel mai important lucru, speranța într-un viitor mai bun este validată cu fiecare nou cincinal.

Generația celor născuți după 1989, a cincea generație a României reîntregite, va mai avea, desigur, foarte multe obiective istorice de îndeplinit. Putem avea încredere în ea, printre altele, și pentru că idealul unității naționale nu îi lipsește: iar unirea, se știe dintotdeauna, face puterea.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “La mulți ani, România!

  1. Domnule Nistorescu, ai preluat articolul de anul trecut (metoda jurnalistica „copy-paste” functioneaza bine…).
    Ai uitat insa un lucru: de la 1 Decembrie 2016 pana la 1 Decembrie 2018 sunt 2 (in literer: doi) ani, si nu 3 cum scrii dumneatale. Ori ai lipsit la ora de aritmetica, ori ti-e indiferent ca vorba aceea: si asa nu observa nimeni.

Lasă un răspuns