La ceas de seară, în Lucareţ bate toaca.
În aceste zile de post ce preced marele praznic al Învierii Domnului, în satul Lucareț, dinspre vechea biserică sârbească cu hramul „Sfântul Mucenic Gheorghe” se aude, la ceas de seară, glas de toacă.
”Sunt două săptămâni de când a fost adusă, eu însum m-am îngrijit s-o montez. A fost deja sfinţită de părintele nostru, Gheorghe Suici, iar acum, după obiceiul locului, oricine poate să vină s-o bată după pofta inimii. Curtea bisericii e deschisă, iar sătenii au acces la ea. Datina noastră spune că în prima săptămână in Postul Paştilor dimineaţa se trag clopotele, iar seara se bate toaca. Apoi, până în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, clopotele se leagă, tac clopotele şi doar toaca se mai aude. Aşa că la noi cântă seara toaca de pe deal şi îi tare frumos, zici că eşti la mănăstire”, ne spune George Costescu, crâsnicul vechiului lăcaş de cult care a fost supus recent unor lucrări de renovare soldat cu înlocuirea lemnului, dar şi cu montarea unui acoperiş de şindrilă, precum cel iniţial, în locul celui cu ţiglă profilată datorat reparaţiilor făcute în 1945.
Biserica sârbească de lemn din Lucareț, comuna Brestovăț, județul Timiș, a fost construită în 1790. Biserica are hramul „Sfântul Mucenic Gheorghe” (23 aprilie) și se află pe noua listă a monumentelor istorice sub cod LMI TM-II-m-B-06250.
Satul Lucareț este menționat documentar la 1471, când, alături de românii băștinași sunt aduși sârbi refugiați din calea turcilor și colonizați de regele Matei Corvin și de Pavel Chinezu, comitele Timișului, pe mai multe domenii din Banat. În anul 1492 se găsea în posesia familiei nobiliare Doczi, fiind menționat cu denumirea de „Lucarovez” într-un act de hotărnicie din anul respectiv. Conscripția austriacă din anul 1717 îl amintește sub forma „Lucareszi”, situat în districtul Făgetului și având 20 de case.
Conform tradiției locale, dar și unei însemnări de pe o Evanghelie păstrată în biserică, lăcașul s-ar fi construit prin 1790-1792, cu sprijinul familiei macedo-române Agora. Lucarețul a intrat în stăpânirea celor doi frați Agora, originari din Macedonia, după 1780, când Curtea Vieneză hotărăște vinderea domeniilor din Banat.
Biserica ortodoxă sârbă, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, este ridicată din bârne din lemn de stejar, având pereții tencuiți cu pământ, atât la exterior, cât și la interior. Din punct de vedere planimetric se înscrie tipului I, cu particularitatea că aici apare la peretele de sud o mică nișă, către extremitatea estică a naosului, cu rolul de a mări spațiul destinat veșmântarului. Peste pronaos se ridică un turn de lemn solid, de formă prismatică, cu un acoperiș conic.
Sursa: Wikipedia
