Ioan Holender, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara.
Maestrul Ioan Holender a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Politehnica Timișoara, instituția al cărui student a fost în perioada mișcărilor studențești anticomuniste din anii ’50.
Cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena (1992-2010), Ioan Holender, a avut parte de o ceremonie festivă, la care au luat parte membrii comunității academice a universității, ministrul culturii, Lucian Romașcanu, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, precum și prieteni din lumea artistică.
CITEȘTE ȘI: Accident în apropiere de Timișoara. O victimă a fost transportată la spital
După intonarea binecunoscutului Gaudeamus de către corul bărbătesc al Operei Române Timișoara, ceremonia a fost deschisă de președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu, care a subliniat importanța titlului de Doctor Honoris Causa uneia dintre cele mai proeminente personalități culturale ale Timișoarei, maestrul Ioan Holender, chiar în ajunul deschiderii Capitalei Europene a Culturii Timișoara 2023.
Tot în deschiderea evenimentului, Florin Drăgan, rectorul UPT, a amintit emoția care l-a încercat atunci când l-a rugat pe maestru să accepte acordarea titlului, iar răspunsul acestuia a fost „La Politehnica mea?”.
În continuare, Laudatio a fost citit de către prof.univ.dr.ing. Ștefan Kilyeni, un vechi prieten al maestrului, care a punctat principalele momente ale vieții și carierei lui Ioan Holender, o poveste demnă de un roman sau film.
După primirea diplomei de Doctor Honoris Causa și a robei cu însemnele Politehnicii timișorene, Ioan Holender a mulțumit pentru titlul decernat atât conducerii universității, cât și prietenilor prezenți la eveniment.
În alocuțiunea care a urmat, maestrul Holender a vorbit despre perioada copilăriei și adolescenței petrecute la Timișoara, despre perioada studenției la Institutul Politehnic Timișoara, despre respectul profund pe care îl are pentru profesorii pe care i-a avut, despre revolta studențească din 1956, la care a participat și care i-a schimbat cursul vieții, despre plecarea la Viena și dorul de țară care l-a măcinat mereu, despre cariera culturală și promovarea artiștilor români peste hotare, oferind o adevărată lecție de viață pentru toți cei prezenți.
Ioan Holender s-a născut la Timişoara, în 18 iulie 1935, într-o familie de evrei înstăriţi. Tatăl său era proprietarul unei fabrici de oţet, iar pe linie maternă se trăgea din familia Dornhelm. Bunicul său, Eugen Dornhelm, era un comerciant de textile cunoscut şi respectat.
În casa maestrului, se vorbea în trei limbi – germană, maghiară şi română. În 1942 a început şcoala românească, apoi a fost nevoit să se mute în Fabric, la o şcoală evreiască. Este perioada în care persecuţiile împotriva evreilor erau la ordinea zilei, punând la grea încercare viaţa, proprietăţile şi afacerile familiei. După război a venit naţionalizarea comunistă, care a distrus totul.
La 13 ani s-a înscris la o Şcoală medie tehnică de profil electroenergetic, unde a susţinut şi examenul de maturitate. A început să practice serios mai multe sporturi, tenisul fiind pe primul loc. În aceeaşi perioadă s-a simţit atras din ce în ce mai mult de spectacolele de operă şi de teatru.
Originea „nesănătoasă” i-a blocat accesul la facultate, așa că s-a angajat la Uzina Electrică – a devenit vatman, conducând tramvaiele de serviciu tehnic. În felul acesta, a scăpat de originea burgheză, fiind acceptat la Politehnică – Facultatea de Mecanică, secţia de material rulant.
În toamna anului 1956, când era în anul al treilea de facultate, evenimentele din Ungaria au declanşat şi la Timişoara mişcări serioase în rândul studenţilor, la care Ioan Holender a participat în mod activ. Rezultatul – a fost exmatriculat împreună cu alţi colegi, cu interdicţia de a se mai înscrie vreodată la o facultate în România.
În perioada următoare a trăit din tenis – antrenor la şcoala sportivă, la CFR şi la o unitate militară. În 1959 tatăl său a depus cererea de emigrare în Israel, obţinând permisiunea de a pleca prin Viena. Mama sa trăia deja acolo – părinţii săi divorţaseră cu câţiva ani în urmă.
În perioada de început, adaptarea la Viena a fost dificilă, la fel şi obţinerea dreptului de a rămâne acolo. A încercat să continue studiile, fără succes. A lucrat ca desenator tehnic. A început să meargă la operă şi la Burgtheater, unde făcea figuraţie şi asistenţă de regie.
Timp de trei ani a făcut studii muzicale, în 1962 devenind bariton cu acte în regulă. Primele roluri în această nouă calitate le-a avut la St. Pölten şi la Wiener Neustadt – Escamillo în Carmen-ul lui Georges Bizet. În 1964, a fost angajat la Stadttheater din Klagenfurt, având şi o serie de apariţii la celebrul Wiener Konzerthaus.
La 31 de ani, a luat decizia de a renunța la cariera de solist de operă. S-a angajat la Agenţia de impresariat ”Starka” (a lui Alois Starka), unde, în câţiva ani, a desluşit toate tainele meseriei. Încet-încet, a devenit un nume cunoscut în lumea operei, atât în cea a managerilor cât şi în cea a artiştilor.
În 1972 a preluat agenţia, care va deveni în final ”Agenţia de impresariat Holender”. Franz Vranitzky, cancelarul Austriei la acea vreme, i-a propus lui Eberhard Waechter, directorul Volksoper din Viena, să preia ambele teatre de operă din Viena – Staatsoper şi Volksoper. Waechter a acceptat, dar a pus o condiţie: secretar general să fie Ioan Holender.
Decesul neaşteptat, după șase luni, al lui Eberhard Waechter, iar cancelarul Vranitzky i-a propus lui Ioan Holender să preia conducerea celor două opere.
La începutul mandatului a realizat că ansamblul operei a ajuns la cele mai joase cote. Şi pentru roluri mici trebuiau chemaţi solişti din exterior, ceea ce implica cheltuieli foarte mari. Pas cu pas, a reconstruit ansamblul, astfel încât cea mai mare parte a repertoriului putea fi realizată doar cu membrii ansamblului. A angajat tineri solişti, inclusiv din România, foarte talentaţi, mulţi dintre ei fiind la ora actuală vedete incontestabile la marile opere din Europa sau de peste Ocean.
În anul 2003, a acceptat invitaţia de a fi Preşedinte de Onoare al Festivalului ”George Enescu”, de la Bucureşti. Pornit în 1958, la iniţiativa celebrului violonist American Yehudi Menuhin, festivalul a mers bine până la începutul anilor ‘80, când a început decăderea.
În calitatea sa de preşedinte de onoare, Ioan Holender a contribuit la continuarea revirimentului la ediţiile din 2003 şi 2005. Ulterior, a renunţat la calitatea de preşedinte de onoare şi a devenit director artistic al festivalului. Rezultatele nu au întârziat să apară, calitatea festivalului ajungând la cote de invidiat. În 2015, la 80 de ani, Ioan Holender şi-a anunţat retragerea din funcţia de director artistic al festivalului.
