Investiții de infrastructură locală, într-o comună din apropierea Timișoarei

Excedent cu folos la Orțișoara

Două investiții de anvergură se află în derulare în comuna Orțișoara, respectiv, de introducere a canalizării și de modernizare a infrastructurii rutiere.

Ambele obiective beneficiază de alocări de fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală I și II. În cazul rețelei de canalizare și al stației de epurare s-au atras peste 13 milioane de lei, iar în cazul modernizării drumurilor, alți aproape 4,7 milioane de lei.

Conform primarului Aleodor Sobolu, o parte dintre lucrările de la canalizare au fost începute, investiția urmând să cuprindă  toate cele patru localități componente – Orțișoara, Cornești, Seceani și Calacea.

În paralel, se vor desfășura lucrări de asfaltare, de asemenea în toate satele, pentru cinci kilometri de străzi lucrările fiind finanțate cu banii de la guvern, iar pentru alți șase din bugetul local.

O a treia investiție, la fel de importantă, de această dată doar pentru locuitorii celor trei sate aparținătoare, este introducerea gazului metan, în reședința comunei rețeaua existând din anul 2001, în prezent 75-80 la sută
dintre gospodării fiind racordate.

Pentru acest obiectiv a fost semnat contractul, finanțarea fiind asigurată de operatorul de gaz în proporție de 50 la sută și de primărie și asociația locală de gaz. În prezent se întocmește studiul de fezabilitate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *