
Încă opt blocuri din Oravița vor fi reabilitate
Încă opt blocuri de locuințe din orașul cărășean Oravița au fost incluse în programul de reabilitare și consolidare cu finanțare de la Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, au anunțat edilii acestui centru urban din Banatul de Munte, care au precizat că este vorba de blocurile B5, B4, C9, B15, E11, D19, C5 și B29.
Astfel, programul de îmbunătățire a fondului locativ colectiv din Oravița cuprinde în prezent 28 de blocuri, pentru care vor fi demarate în curând procedurile legale de licitație.
Până acum, edilii din Oravița au reușit, să reabiliteze prin același mecanism de finanțare un fond de 70 de blocuri de locuințe.


