Grupe de acomodare pentru elevii întorși în țară – proiect trecut de Parlament: cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie română

Un elev de 12 ani a mers la şcoală cu un pistol cu bile. Școala a anunțat poliția după o lună de la incident

Grupe de acomodare pentru elevii întorși în țară – proiect trecut de Parlament: cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie română

Parlamentul a adoptat săptămâna aceasta un proiect de lege prin care şcolile vor organiza grupe de acomodare destinate elevilor întorşi în ţară.

Elevii vor beneficia de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie română, în paralel cu orele de curs obligatorii, arată un comunicat de presă. „Marți, 6 septembrie, Parlamentul a adoptat cu unanimitate de voturi iniţiativa legislativă a deputatelor Simina Tulbure şi Oana Țoiu privind sectorul educaţiei.

Proiectul are menirea de a facilita tranziţia educaţională a elevilor anterior şcolarizaţi în străinătate şi de a asigura crearea unui context coerent pentru a derula un asemenea demers.

Pornind de la cercetările efectuate în prealabil şi de la situaţia actuală în materie de integrare educaţională, necesitatea unui astfel de proiect de lege este evidentă şi de maximă actualitate.

Oferirea acestui sprijin aduce beneficii care pot fi identificate în mai multe planuri.

Pe de-o parte, copilul sau tânărul este ajutat să exceleze şi să îşi demonstreze capacităţile la toate disciplinele, primind suport pentru a se exprima corect, atât în scris, cât şi oral, crescând astfel semnificativ şansele de a-l transforma într-un cetăţean bine integrat şi implicat.

Cătălina, o tânără anterior şcolarizată în Italia, declară despre experienţa reintegrării în sistemul educaţional din România următoarele:

«Dacă nu aş fi făcut pregătiri în particular cu profesori plătiţi pentru asta din pura voinţă a mea şi a părinţilor mei sau dacă părinţii mei nu ar fi avut posibilitatea să îmi plătească pregătirile, cu siguranţă nu aş fi reuşit să trec clasa sau nu aş fi luat examenul de bacalaureat».

De asemenea, prin intermediul acestei măsuri, este încurajată întoarcerea românilor stabiliţi în străinătate, demonstrându-le că statul român face demersuri pentru ca integrarea lor şi a familiei lor să fie cât mai uşoară.

Astfel se diminuează semnificativ cazurile în care aceştia sunt nevoiţi să se întoarcă în străinătate deoarece copiii lor nu reuşesc să-şi exploateze potenţialul din cauza lacunelor lingvistice şi implicit a lipsei integrării depline într-un nou mediu academic.

În aceeaşi măsură, statul şi societatea vor beneficia, în primă fază, de sprijinul şi de avantajele întoarcerii unui număr mai mare de familii din Diaspora, urmând ca tinerii şi copiii sprijiniţi să devină actori importanţi în dezvoltarea ţării care a ştiut să-i ţină aproape.

CITEȘTE ȘI: ”Un record al prostiei”. O nouă organigramă progresistă este în lucru la Primăria Timișoara

«Proiectul de lege, prin grupele de acomodare pe care le reglementează, oferă elevilor întorşi în România dreptul de a beneficia de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie română, în paralel cu orele de curs obligatorii.

Cum, unde şi la ce nivel vor învăţa copiii lor sunt aspecte care înclină puternic balanţa părinţilor care trebuie să decidă dacă se întorc sau nu în ţară.

Acest proiect e menit să le uşureze măcar un pic decizia în favoarea României. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit şi votat pentru adoptarea legii», a declarat Simina Tulbure, deputată de Diaspora şi co-iniţiatoarea proiectului de lege.

«În plină pandemie, românii din Diaspora au trimis acasă 3,4 miliarde de euro, depăşind investiţiile străine directe pentru prima dată în ultimul deceniu

. Este cel mai ridicat nivel al remitenţelor din UE dar România are nevoie, în special, de mintea, de energia, de spiritul antreprenorial al românilor care sunt acum răspândiţi prin toate colţurile lumii. Să le cerem să se întoarcă este în zadar până nu folosim mai cu rost banul public şi nu creştem pentru toţi românii standardele educaţionale şi ştim că familia rămâne pe primul loc în decizii, peste 70% din banii trimişi acasă fiind destinaţi sprijinului pentru aceasta.

Pentru copiii familiilor care aleg să se întoarcă de acum şcolile vor organiza grupe de acomodare pe tot parcursul anului, în paralel cu cursurile tipice, şi sperăm că o integrare mai bună a copiilor va stabiliza şi o reinserţie de succes a părinţilor pe piaţa forţei de muncă unde acum avem un deficit de resurse umane calificate», a declarat Oana Țoiu, deputată de Bucureşti şi co-iniţiatorarea proiectului de lege”, arată un comunicat de presă al deputatei neafiliate Simina Geanina Daniela Tulbure, conform digi24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *