Gabriel Torje va juca la Chiajna

Gabriel Torje va juca la Chiajna

Gabriel Torje va juca la Chiajna!

După ce s-a antrenat cu CSC Dumbrăviţa pentru a fi apt din punct de vedere fizic înainte de a-şi găsi un nou angajament, Gabriel Torje (33 de ani) a dat curs unei oferte venite de la o altă secund-divizionară. Fotbalistul timişorean cu 57 de selecţii şi 12 goluri la naţionala de seniori a României a rămas liber de contract în această vară, după ce şi-a reziliat contractul cu formaţia turcă Genclerbirligi. El a semnat un acord valabil până la 30 iunie 2024 cu trupa antrenată de Erik Linkar.

„Bun venit, Gabriel Torje! Clubul Sportiv Concordia Chiajna şi Gabriel Torje au semnat un contract valabil până la data de 30.06.2024. Acesta a venit la clubul nostru din campionatul Turciei de la Genclerbirligi. Gabriel Torje a bifat în CV echipe precum Politehnica Timişoara, Dinamo Bucureşti, Farul Constanţa, Udinese, RCD Espanyol Barcelona, FC Granada, Konyaspor, Osmenlispor, Karabukspor, Sivasspor, Bandirmaspor şi Ankaraspor. Mijlocaşul în vârstă de 33 de ani a adunat în tricoul echipei naţionale a României 57 de selecţii, reuşind să înscrie 12 goluri. Clubul nostru îi urează bun venit şi îi doreşte să aibă parte de evoluţii excelente în tricoul vulturilor verzi, alături de colegi şi de staff-ul tehnic!”, se arată într-un comunicat al Concordiei Chiajna.

Gabriel Torje a plecat de la Genclerbirligi după doar o jumătate de sezon. El ajunsese în Turcia în luna ianuarie, liber de contract după ce se despărţise de Farul. În liga a doua turcă, fostul polist a marcat două goluri şi a dat o pasă decisivă în nouă prezenţe pe teren.

CITEŞTE ŞI: Va fi spectacol pe patru roţi, nu departe de Timişoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *