Fritz contestă decizia Tribunalului: Doar un mic grup de foști șefi se opune, de la început și cu toate forțele, reformării Primăriei

Promisiunea primarului Fritz: În seara asta, Colterm va fi reconectat la gaz și va putea reporni sistemul de încălzire

După ce Tribunalul Timiș a decis, luni, ca angajații dați afară din Primăria Timișoara să revină în funcții, Tribunalul dând astfel câștig de cauză sindicaliștilor, care au obținut suspendarea punerii în aplicare a noii organigrame, primarul Dominic Fritz a reacționat printr-o postare pe Facebook, în care a afirmat că va contesta decizia instanței.

„Pe data de 29 septembrie, odată cu alegerea în funcția de primar, nu a fost victoria mea personală, ci victoria unei idei de reformă, pentru reguli, competență și respect față de cetățeni, în instituția primăriei.

Este o luptă pe care mi-am asumat-o și pe care o port în fiecare zi în primărie, unde o mare majoritate de funcționari înțelege că administrația publică nu e un simplu serviciu, ca oricare altul, ci o misiune, în slujba orașului. Lor le port un mare respect.

Doar un mic grup de foști șefi se opune, de la început și cu toate forțele, reformării Primăriei.

Organigrama Primăriei a fost atât de disfuncțională încât a favorizat crearea unor moșii administrative, niște structuri paralele de putere, care nu mai aveau legătură cu nevoile timișorenilor, dezvoltarea orașului și care întrețineau clientelismul în jurul instituției. Sunt în cercetarea procurorilor cauze de corupție și ilegalități și am speranța că justiția va face lumină în acestea.

CITEȘTE ȘI: Patroana firmei de artificii care a organizat show-ul de la „Colectiv”, unde au murit 64 de tineri, a fost găsită decedată

Noi am desfăcut aceste structuri paralele de putere din Primărie prin noua organigramă, concepută pe baza priorităților strategice ale orașului și pentru fluidizarea proceselor interne. Prin această organigramă creăm responsabilități necesare precum managerii de cartier, o noua direcție generala pentru toate investițiile primăriei, indiferent daca țin de infrastructură verde sau cea rutieră, sau de atragere de fonduri nerambursabile către Timișoara.

Acest mic grup a contestat-o în instanță, după ce s-a aliat cu un sindicat care, în 2012, semna un protocol politic de susținere a USL, în Timișoara. Și care prosperă din afaceri imobiliare cu apartamente de lux pe litoral, după acum a relatat presa aici https://bit.ly/3k1DRjJ.
Faptul că există o rezistență atât de mare este o dovadă că schimbările sunt reale.

CITEȘTE ȘI: Italia a schimbat regulile în campania de vaccinare a copiilor

Pe lângă rezolvarea unor probleme sistemice, ignorate ani de zile, precum Colterm, ducem și lupta pentru eliminarea acestor structuri paralele de putere. Schimbarea mentalităților, fiecare proiect care trebuie gândit înainte să fie și executat, impunerea unui nou stil de lucru, orientat spre performanța cuantificabilă, în care nu mai există moșii, ci angajați curajoși, care își fac datoria, toate acestea le construim și există progrese.

E doar o chestiune de timp, dar Timișoara va câștiga această luptă, iar fiecare piedică ne arată că am mai recuperat câte ceva din buzunare ilegitime, înapoi, în buzunarele orașului.

Decizia de astăzi a instanței de judecată, care admite parțial și pe procedură, plângerea acestui mic grup, nu schimbă nimic din procesul de reformă început. O vom contesta în termenul legal, cu convingerea că, pe fond, instanța va face dreptate orașului”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Fritz contestă decizia Tribunalului: Doar un mic grup de foști șefi se opune, de la început și cu toate forțele, reformării Primăriei

  1. Gargara ieftina sa o creada prostii „:victoria unei idei de reformă, pentru reguli, competență și respect față de cetățeni, în instituția primăriei.”
    Nu a ti facut nimic, in afara de a schimba penalii lor cu ai vostrii 
    Orasul arata groaznic, nu se misca nimic, decit probabil in buzunarele unora !
    Demagogie ieftina pentru prosti !
    Aviz amatorilor votanti !

  2. Fritz, lasă vrăjeala, de aceea există judecători, ca să judece. Deocamdată, le ești dator timișorenilor (măcar din bun simț) cu prezentarea diplomelor de studii și a dovezii domiciliului. Până acum doar ai vorbit, nu ai făcut nimic bun, vizibil, pentru Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *