Festivalul Narciselor, în acest weekend, în vestul țării

Festivalul Narciselor, în acest weekend, în vestul țării

Festivalul Narciselor, în acest weekend, în vestul țării

Mii de narcise sălbatice au înflorit, în aceste zile, într-o poiană de aproximativ 20 de hectare de la poalele Retezatului, în comuna Sălaşu de Sus din judeţul Hunedoara, autorităţile locale pregătind pentru acest sfârşit de săptămână un Festival al Narciselor, dedicat respectivului moment.

CITEȘTE ȘI: Coșmarul de pe Calea Buziașului a devenit de nesuportat

„Sunt mii de narcise care au înflorit. Vremea a fost potrivită, astfel că în această săptămână putem spune că se înregistrează un adevărat apogeu al florilor. De altfel, perioada 10-25 mai este recunoscută ca fiind cea mai bună pentru procesul de înflorire a narciselor din zona noastră”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, primarul comunei Sălaşu de Sus, Ioan Vlad.

Festivalul Narciselor va avea loc în 21 şi 22 mai, iar în programul evenimentului au fost incluse, printre altele, o seară de sunet şi lumină, sâmbătă, la Cetatea Mălăieşti, iar duminică un spectacol folcloric susţinut de artişti cunoscuţi şi Ansamblul profesionist „Drăgan Muntean”, al Centrului de Cultură şi Artă Hunedoara.

Poiana Narciselor este situată între satele Sălaşu de Sus şi Nucşoara şi se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare.

Accesul spre acest obiectiv turistic se poate face cu maşina, pe un drum asfaltat, cu plecare din DN 66 Simeria-Petroşani.

Oamenii locului spun că primele narcise au fost aduse la Sălaşu de Sus de un olandez, în anul 1900. Florile s-au adaptat la condiţiile de mediu şi au fost apreciate de localnici, care le-au protejat pentru parfumul şi forma lor deosebite.

În timp, narcisele şi-au extins arealul în natură, până aproape de poarta de intrare în Parcul Naţional Retezat, poiana fiind declarată acum rezervaţie naturală. Narcisele sălbatice sunt mai mici decât cele obişnuite şi sunt integrate deja în flora spontană a Retezatului, conform agerpres.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *