Electro-rugă într-o comună timişeană

electroruga

Comuna Bogda pare că nu a pierdut cu totul pariul cu dezvoltarea turistică și de aceea nu a fost abandonată o asemenea viziune. Că este așa o demonstrează și vestea că o inițiativă locală va deschide noi perspective.

Astfel, în satul Buzad există un întreprinzător care a amenajat un teren de campare de corturi, unde s-au desfășurat până prezent mai multe ieșiri în natură ale unor corporatiști. Aici există o scenă în aer liber unde s-au desfășurat câteva spectacole.

CITEŞTE ŞI: Cel mai periculos drum din România trece prin Timişoara şi ajunge la graniţa cu Ungaria

Acum, de la proprietarul terenului de campare vine o altă veste bună: în 1-2 septembrie aici se va organiza o electro-rugă, mai pe înțelesul fanilor, un festival internațional de muzică electronică.

Pentru că animatorul local mizează că va atrage cu acest prilej peste 1.500 de spectatori va fi nevoie de un teren suplimentar de campare, pentru obținerea căruia s-a cerut sprijinul primăriei.

CITEŞTE ŞI: Într-o comună timişeană, aproape ca-n… Beverly Hills

Viceprimarul Iasmin Iovănuț a declarat că instituția pe care o reprezintă încurajează astfel de inițiative și ajută cât depinde de ea la organizarea unor evenimente menite să aducă turiști în comună, încât aceasta să devină o destinație de recreere pentru cât mai mulți orășeni.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *