După bătrâni, care ar trebui separaţi trei luni de familii, medicul Streinu Cercel i-a luat în colimator și pe cei între 40 și 65 de ani

adrian streinu cercel

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, este de părere că a apărut o nouă categorie de risc, și anume 40-65 de ani.

Printre măsurile prevăzute într-un proiect al doctorului se numără separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de trei luni şi izolarea totală a persoanelor din categoria de vârstă 40 – 65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”.

Ce persoane sunt vizate în planul doctorului

-Persoanele din grupa de vârstă de peste 65 de ani;
-Persoanele din grupa de vârstă 40-65 de ani;
-Persoanele cu vârstă sub 40 de ani;
-Persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă.

Ce măsuri ar trebui luate

Pentru categoria de 65 de ani, măsurile imediate propuse de şeful de la „Matei Balş” sunt „izolarea la domiciliu pentru următoarele 12 săptămâni – indiferent cum se cheamă domiciliu (casă proprie, relocare într-o casă liberă sau relocare instituţionalizată), susţinerea acestor persoane, respectând cu stricteţe măsurile de distanţare socială, pe toată această durată”.

Potrivit documentului, „susţinerea va fi efectuată fie de rudele directe, indirecte fie de autorităţi şi cu ajutorul ONG-urilor”, iar monitorizarea să fie realizată de poliţia locală şi autorităţile locale, potrivit capital.ro.

Pentru noua grupă de risc apărută, cei între 40 – 65 de ani, proiectul lui Cercel prevede „izolare totală” acolo unde este posibil (în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie, respectiv acolo unde se poate lucra de acasă) şi decalarea programului de lucru astfel încât să înceapă munca la 7.30.

Primăriile şi Poliţia locală ar trebuie să identifice persoanele cu loc de muncă şi care nu pot lucra de acasă şi să le elibereze adeverinţă de muncă.

Proiectul spune că în perioada aceasta nu se mai circulă pe stradă necontrolat şi că se decontaminează mijloacele de transport, scrie capital.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

16 thoughts on “După bătrâni, care ar trebui separaţi trei luni de familii, medicul Streinu Cercel i-a luat în colimator și pe cei între 40 și 65 de ani

  1. Pai oricum suntem toți izolați și cei care vor o pâine de la magazin își iau amendă de face prețul la pâine de 2001lei,ideia ar fi sa înceapă cu idioții care ne conduc inclusiv cu cel care aberează cu legea asta…nu mai avem nici un drept la viață, la libertate pentru că din dorința de a ne,, ocrotii”de prostia asta isterizată, guvernul cu toate scursurile și psihopați care au un cuvânt de spus dau legi aberante, fără a interesa pe cineva (statul) dacă măcar avem cum și cu ce supraviețui

  2. Ar trebui sa isi faca extrem de rapid un consult de specialitate , el si altii care au asemenea idei , si se pare ca sint foarte mulți care gîndesc asa , sa ne ,, apere ,, pe noi , populația .

  3. Adică toată populația dupa cum vad!Intra aici toate categoriile sau luam pe sărit e?Dumneavoastra in ce categorie de vârstă intrati?

    1. Jidovul si jidovitul nu mai are rabdare. Stapanii lui, iudeo-masonii, cu atat mai putin. Romania trebuie golita, romanii exterminati prin orice fel de metoda. Tara va fi umpluta rapid de taiatii imprejur. In Romania si-au construit mii, zeci de mii de apartamente care nu se vand, sunt goale. Sunt asteptati, la moment bine calculat, AI LOR si NU ai nostri, cei care de drept trebuie sa se intoarca acasa. Plecarea alor nostri, cu milioanele, de nevoie si de nevoi a fost dinainte gandita. Acum vine individul si-si face treaba. ba-i bun spirtul, ba nu-i bun. Exterminarea celor de peste 65 de ani nu este ideea lui, ci a mai marilor lui. El doar o enunta si o sustine. Sa vedem ce politicieni, care mai simt macar putin romaneste, il vor sustine. Pe ceilalti, ii stim. Si-au dat seama ca, exterminandu-i pe cei de peste 65 de an, e prea putin, si a introdus o noua categorie de varsta- de la 40 de ani…. Noi, POPORUL ROMAN, va rugam sa incercati. Asa vom scapa mai repede de voi. Nedemocratic, cu parul, furca , coasa, toporul. Cati om muri? Dar stim ca scapam de voi. Nu credeti ca ne-am saturat nemrnicilor?

  4. CINE IL.SUSTINE PE ACEST DEZAXAT MINTAL .PSIHOPAT IN FUNCTII INALTE IN SOCIETARE .DACA AR FI LUCRAT LA PRIVAT IN SECUNDA DOI ERA ARUNCAT AFARA . DAR LA STAT SUNT TOTI CRETINI ANGAJATI SI PROBABIL.MASONUL NU POATE FI ARUNCAT CA ESTE SUSTINUT .ACESTA AR TREBUI EL IZOLAT INTRO CAMERA LA BALTAZAR SI CHEIA ARUNCATA DE LA CAMERA .EL PERSONAL ASA AR FACE PARINTILOR LUI .SI CHIAR CU EL PERSONAL SE VA IZOLA IMPREUNA CU TOTI CELANTI CUM ZICE .CA POATE LUCRA DE LA DISTANTA .

  5. PNL-ul ne va ucide, iar USR-ul va aduce în casele noastre migranți. Asta pentru a fi siguri că nu vor mai exista bătrâni care să voteze cu PSD-ul și pentru a-și asigura veșnicia la furatul bucatelor.

  6. Citiți articolul, spune clar „izolati la domiciliu”, sunt masurile care au fost luate odata cu instituirea stării de urgenta. Nu va mai inflamați așa, are omul grija, nu e bine, nu are iar nu e bine. Hai să încercăm sa verificam informațiile și sa nu mai comentăm doar după titlu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *