Crimă îngrozitoare în Arad! O mamă și-a omorât fiul în vârstă de zece ani

crima 9

Crimă îngrozitoare în Arad. Un copil în vârstă de zece ani a fost ucis, se pare, de propria mamă, într-un apartament din cartierul Micălaca.

CITEȘTE ȘI: Cod galben de fenomene meteo periculoase în vestul țării

Tragedia a fost descoperită chiar de tatăl copilului, care s-a întors acasă, în jurul orei 21.00 și și-a găsit fiul într-o baltă de sânge. De asemenea, bărbatul și-a găsit și soția rănită, însă aceasta era în viață. Bărbatul a sunat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-au deplasat medicii și polițiștii, conform antena3.ro

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viața copilului de zece ani. Potrivit unor surse, acesta avea o plagă tăiată la nivelul gâtului. Femeia, în vârstă de 43 de ani, a fost transportată la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Arad pentru a primi îngrijiri medicale, după ce ar fi încercat să se sinucidă.Polițiștii și procurorii din Arad au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia fără margini.

Conform unor martori, cei doi soți nu s-ar fi certat, nu aveau probleme și chiar își construiau o casă în satul Mândruloc.

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *