Duminica Tomii

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică, la o săptămână de la Paşti, ziua numită Duminica Tomii, în amintirea ucenicului „necredincios” care L-a întâlnit pe Domnul şi a fost vindecat de toată îndoiala pe care, iniţial, şi-a mărturisit-o cu sinceritate, nevrând să fie făţarnic, să arate una în afară şi să fie alta în realitate.

Toma se îndoieşte, dar caută şi e dispus să accepte adevărul cu privire la Învierea lui Hristos. El trăieşte o metamorfoză radicală, care-l aduce în final într-o relaţie personală şi unică în felul ei cu Mântuitorul. Evanghelia zilei îl arată pe apostol în ambele stări, în credinţă şi necredinţă. El pune Învierea sub semnul întrebării, dar, după ce atinge coasta lui Hristos şi semnele cuielor, se încredinţează pe deplin de minunea săvârşită de Cel care a salvat omenirea „cu moartea pre moarte călcând”. Copleşit de adevărul care i se revelează, el va striga din adâncul sufletului „Domnul meu şi Dumnezeu meu!”, iar mărturisirea lui înfocată şi evlavioasă va rămâne peste timp pentru a aduce aminte creştinilor să renunţe la îndoială şi să fie credincioşi Sfântul Toma nu s-a mulţumit să recunoască în cuvinte faptul Învierii şi divinitatea lui Iisus, ci a ieşit să-L propovăduiască pe Hristos În lume.

El a mers să vestească Evanghelia la mezi, la perşi, chiar şi în ţinuturile cele mai îndepărtate ale Indiei, unde a întemeiat biserici creştine, a răsturnat idoli păgâni şi convertit milioane de necredincioşi. Apostolul Toma şi-a pecetluit cu sânge credinţa prin moarte mucenicească, străpuns fiind cu suliţa de duşmanii Crucii.

Pomeni prin cimitire şi coşuri date pe apă

Duminica Tomii este cunoscută în popor şi sub numele de Paştile Mici sau Paştile Morţilor şi este dedicată comemorării celor plecaţi în veşnicie. Cu prilejul acestei sărbători, femeile din Banat dădeau odinioară pomeni pe ape curate, curgătoare, pentru slobozirea sufletelor răposaţilor. Bătrânele caselor înroşeau ouăle în ajunul praznicului, iar copiii adunau ramuri fragede de alun sau de salcie, din care împleteau coşuleţe. Duminica dimineaţa, după slujba Utreniei, ouăle şi colacii erau sfinţiţi de preoţi, credincioşii căutând apoi albii curate de ape curgătoare, pe care lăsau coşurile cu câte un ou, un colac şi o lumânare aprinsă, lăsându-le să plutească liber până când vor ajunge la sufletele morţilor. Oamenii credeau că, prin aceste ofrande, ele vor fi eliberate de o parte din păcatele grele şi vor putea umbla pe unde doresc. În zilele noastre, atât la sate, cât şi la oraş, s-a păstrat obiceiul ca, după Sfânta Liturghie, preoţii să meargă prin cimitire şi să ţină slujbe de pomenire pentru cei plecaţi în ”lumea blajinilor”, sfinţind, de asemenea, mormintele şi bucatele aduse de familiile celor ce-şi dorm somnul de veci.

Paştile Blajinilor

În credinţa populară, în lunea de după Duminica Tomii se sărbă- toreşte, dar numai în anumite părţi ale ţării, Paştele Blajinilor, cunoscuţi în bătrâni şi sub numele de rohmani. De fapt, este vorba despre spiritele tuturor acelora care au părăsit viaţa de pe Pământ, fie ei pregătiţi creştineşte prin spovedanie, împărtăşanie şi lumânare aprinsă la căpătâi, fie nepregătiţi. În unele locuri din vestul şi nordul ţării, cu o asemenea ocazie oamenii se duc la locurile de îngropăciune, bocesc morţii, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde. Tradiţii străvechi spun că Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului.

Ei sunt anunţaţi că au sosit Paştile de către oameni, care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Se crede că Blajinii ar fi reprezentări ale oamenilor primordiali sau ale strămoşilor, că ei ar fi luat parte la facerea lumii şi că, de atunci, susţin stâlpii de sprijin ai Pământului.

Creştinismul i-a adoptat, transformându-i într-o categorie aparte. Au calităţi morale deosebite, precum bunătatea şi simplitatea, care-i fac adevărate modele pentru oameni. Se crede că Blajinii se bucură foarte mult de această sărbătoare şi de legătura dintre ei şi oameni, care se menţine prin intermediul acestui praznic. Alte credinţe populare îi asociază acelora care n-au apucat să treacă marea, atunci când Moise a despicat apele, ori sufletelor pruncilor care au murit nebotezaţi. Ei trăiesc în lumea de dincolo, dar păstrează legătura cu a noastră şi primesc vestea Învierii la o săptămână distanţă de momentul celui mai mare praznic creştin de peste an.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns