Drumul care poate apropia un sat de Timișoara

Dolat

Satul se află la aproape șase kilometri distanță de centrul de comună. Ca să ajungi în el trebuie să te avânți pe drumul comunal DC188, asfaltat în anii anteriori. Că este o mică aventură să îl parcurgi, după ce faci mai multe slalomuri printre gropi ori planezi peste ele, treacă-meargă.

Dar pentru ca și acest sat – Dolaț, aparținând administrativ de comuna Livezile – cu o istorie marcată de populări și depopulări, să fie un pic mai aproape de Timișoara și să aibă și el o altă șansă, ar trebui modernizat și pe mai departe drumul comunal amintit, respectiv până Ghilad, localitate până la care sunt ceva mai mult de alți șase kilometri.

Acesta este cel mai… avantajos loc de parcare din Timişoara. GRATIS şi la umbră

gropi„Așa s-ar scurta distanța dintre satul Dolaț și capitala de județ Timișoara, cu cel puțin zece kilometri”, ne spune primarul Varga Ștefan, care face demersuri pentru ca acest lucru să se întâmple.

O cale ar fi promovarea în rang a drumului comunal DC188 Livezile-Ghilad, pentru ca acesta să intre în sfera drumurilor județene, unde și posibilitățile de modernizare sunt altele.

 

Drum cu patru benzi între Timișoara și autostradă

O alta ar fi ca acest drum să fie asfaltat din resurse ale bugetului comunal, ceea ce nu este un lucru prea ușor, având în vedere diemnsiunea acestuia. Cert este numai faptul că, la nivel local, există o preocupare în acest sens.

Google a anunţat relansarea platformei Google Arts & Culture, disponibilă şi pe mobil

De ce este important ca Dolațul să fie adus mai aproape de Timișoara? În strategia administrației locale, aceasta este singura sa alternativă de a face localitatea mai atractivă și astfel să cunoască un alt viitor…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *