Dobra, mare favorit la şefia PSD Timiş

calin dobra 7

Călin Dobra este singurul social-democrat care şi-a anunţat intenţia de a candida la preşedinţia PSD Timiş, în cadrul alegerilor programate în 1 martie.

CITEȘTE ȘI: Ungurii mai au de construit 15 km de autostradă până la granița noastră, dar nu au la ce să se conecteze

În ultimele zile, au apărut, însă, speculaţii potrivit cărora scrutinul ar putea fi blocat, iar o nouă amânare s-a datora implicării lui Titu Bojin în cursa pentru şefia filialei.

CITEȘTE ȘI: Bărbat înșelat la farmacie

Zvonurile se bazau pe o anumită susţinere pe care fostul preşedinte al CJ Timiş, trecut la UNPR, ar avea-o din partea unor primari, care ar fi condiţionat implicarea lor în campanie pentru europarlamentare de îndepărtarea lui Dobra şi numirea lui Bojin ca preşedinte interimar.

Acest scenariu a provocat, însă, un val de reacţii din partea a numeroşi primari, consilieri şi lideri de organizaţii judeţene, care şi-au arătat susţinerea pentru Călin Dobra.

CITEȘTE ȘI: Scandal monstru la Eurovision. Favorita, Laura Bretan, ai cărei părinți provin din Lugoj, ar fi fost `scoasă din cursă` pentru declarațiile de susținere a familiei tradiționale

Este vorba, practic, de majoritatea aleşilor PSD Timiş, care în ultimele două zile au postat pe grupul intern de comunicare on-line al PSD Timiş, în care s-au poziţionat în favoarea lui Dobra.

În aceste condiţii, preşedintele CJT are toate şansele să câştige alegerile din 1 martie şi e greu de crezut că va avea un contracandidat.

În această după-amiază, la Bucureşti se reuneşte Comitetul Exectiv al PSD.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *