Dinamismul, principalul atribut al județului Timiș

Începe Festivalul Cămine în Mișcare: expoziții, instalații de artă și filme documentare

Demersul de realizare a brandului turistic al județului Timiș, inițiat de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș, a intrat în faza valorificării rezultatelor obținute în cadrul auditului de brand și, implicit, a consultărilor publice privind identitatea brandului și imaginea acestuia.

CITEȘTE ȘI: Val de aer polar în România, meteorologii anunță lapoviţă şi ninsori. Cum va fi vremea în vestul țării

Dacă într-o primă fază au fost chestionați primarii din județul Timiș, părțile interesate, agenții de turism, cadre universitare și creatori de opinie din Timișoara și Timiș, următorul pas l-a reprezentat chestionarea managerilor principalelor agenții de incoming din România. Cele mai multe dintre ele, cum ar fi Karpaten Turism, Exact Tours și Top Tours din București, Eximtur, Encyclopedia Tours și George Turism din Cluj-Napoca, Bibi Touring din Ploiești, Rolandia din Iași, Carpathian Travel Center, Sibiu Reisen și Tioc Natur- und Studienreisen din Sibiu, operează anual și destinația Timiș.

Pentru valorificarea rezultatelor chestionarelor și selectarea elementelor celor mai valoroase pentru construcția viitorului brand, a misiunii, valorilor și vocii brandului, a produselor și serviciilor turistice cele mai bune, analiza punctelor forte și a celor slabe ale destinției, definirea grupurilorțintă și poziționarea pe piața internă și cea internațională, identificarea poveștilor cu încărcătură emoțională ridicată și editarea mesajelor de comunicare de brand a fost constituită o echipă de brand complexă formată din: profesori universitari de la facultăți de profil din toate universitățile timișorene, publice și private, reprezentanți ai artiștilor plastici, arhitecților, ghizilor de turism, reprezentanți ai industriei ospitalității timișene și ai agențiilor de turism locale specializate în incoming, reprezentanți ai infocentrelor de turism din județ și organizațiilor nonguvernamentale cu activitate în domeniu, dar și reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș, membru al APDT Timiș, inițiator al demersului.

Membrii echipei de brand s-au întâlnit recent în cadrul unei conferințe online, pentru a discuta despre cele mai sus menționate. Au fost prezentate și câteva concluzii actuale privind scenarii de poziționare, considerente privind rolul și puterea culorilor utilizate în branding, misiunea și mesajul brandului, personalitatea, principiile și valorile acestuia. A fost o discuție deschisă, eficientă și creativă, care a condus la selectarea și filtrarea datelor și elementelor specifice, care vor fi utilizate pentru pregătirea etapei de design a brandului. O calitate aleasă în unanimitate Rezultatele obținute și concluziile trase în cadrul lucrărilor comisiei, coroborate cu datele obținute din analiza piețelor turistice, a principalilor competitori ai destinației Timiș, a situației conjuncturale și a tendințelor turistice internaționale, dar și cu datele furnizate de o analiză a valorilor destinației văzute prin prisma unei tehnici de neuromarketing, vor sta la baza procesului de design al brandului și de creație a elementelor vizuale și a stilului acestuia.

Pentru exemplificarea unor decizii luate de echipa de brand, vom aminti că aceasta a confirmat următoarele: „Cultura, tradițiile și obiceiurile locale, festivaluri și evenimente fac din județul Timiș o destinație culturală de top”, lucru susținut și de 43,8 la sută dintre timișenii chestionați și 58,8 la sută dintre repondenți la nivel național. Comisia consideră, ca și aproximativ 50 la sută dintre firmele naționale de incoming, că, printre atuurile turistice ale județului Timiș, se numără: podgoriile, berea, folclorul și gastronomia. În unanimitate, DINAMIC a fost ales ca atributul, care descrie fidel județul Timiș. Aceasta este și percepția despre Timiș a majorității agențiilor naționale de incoming. Cuvintele care definesc cel mai bine județul sunt: cultură și istorie, o părere susținută, de asemenea, de marea majoritate a celor intervievați în cadrul acestui demers. La capitolul personalități din Timiș, adevăratul erou al timișenilor este Traian Vuia. Partenerii noștrii din țară au situat pe locul 1 pe Herta Müller, urmată de Ioan Holender și, abia pe locul 3, de Traian Vuia.

Gustul reprezentativ pentru județ este considerat a fi cel al vinurilor și berii locale, urmat de cel al plăcintelor și clătitelor (pe locul 1 în preferintele partenerilor naționali). La capitolul miros au fost preferați de toți trandafirii, urmați de liliac și tei. În ce privește muzica, pe locul 1 a fost ales rock-ul, cu focalizare puternică pe grupul Pheonix, urmată de cea clasică. Timișenii, deschiși la minte Unanimitatea generală a fost la alegerea caracteristicii timișeanului, considerat multicultural și deschis /tolerant (OPENMINDED)

. Revoluția este de departe simbolul considerat definitoriu pentru întregul Timiș, iar 58,8 la sută dintre partenerii români din turism consideră oferta turistică a județului ca fiind una variată. Cele mai bune produse turistice sunt considerate a fi: Turism cultural, Turism gastronomic și viticol, Business travel și Turism activ și de aventură. Partenerii din țară au aprecieri și pentru anumite „Circuite turistice & tematice” prin județ. Cea mai importantă piață turistică internă emitentă de turiști pentru Timiș este considerată în unanimitate a fi cea a capitalei, București. Cu mari majorități au fost alese și principalele piețe turistice străine, pentru destinația Timiș, în ordine: Germania, Austria și Italia.

Reamintim că Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș a demarat în luna septembrie 2020 procesul de realizare a strategiei de brand turistic al județului Timiș, proces care urmează să se încheie la finalul lunii noiembrie 2020 și care va pune la dispoziția destinației noastre un instrument eficient pentru poziționarea clară și cresterea vizibilității Timișului pe piața turistică națională și internațională, selectarea publicului-țintă potrivit și a unui stil adecvat de comunicare și promovare, în vederea unei valorificări ridicate a șansei oferite prin alegerea Timișoarei drept Capitală Europeană a Culturii în 2021/2023.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *