Din mica grădină a lui Ionel, pe raft la hypermarket

„Cine-i Ionel?”, mă întrebați. Cin’ să fie, dacă nu vecinul meu de la bloc, cel cu grădinioară pe balconul său care e cu mult mai mare decât al meu?
Cum l-am văzut trebăluind cu o furculiță prin pământul din ghivece, l-am întrebat dacă n-are ceva de vânzare din ce produce. Avea, dar nu mai voia nici în ruptul capului să-mi livreze direct, adică eu să mă întind cu plasa cu bani peste balconul meu în al lui, iar el să-mi dea înapoi plasticul ăla plin cu trufandale proaspete.
„Gata, frate, vrei să cumperi de la mine ceva bun și proaspăt, autohton și cu gust, te pui frumușel în mașină, parchezi la subsolul hypermarketului și te duci și tu ca toată lumea la zona cu 51 la sută produse românești. Atenție, e cu tricolor! Le iei de acolo. Dar să știi că pe astea din balcon nu le mai vând, mi-a spus omul, le țin ca mostre, de reclamă. Tot ce produc o fac deja la ferma mea de la țară”.
Fain, îi zic, și cobor repede la mașină, bag viteză și nu mă mai opresc decât în parcarea de la hypermarket.
Împing coșul la raft și caut bucata pur românescă. E pe acolo, pe undeva, dar n-am văzut-o. Cumpăr ce cumpăr, niște felii de jambon din Spania, o legătură de ridichi din Ungaria, trei roșii din Turcia, ceapă din Egipt, arahide din Argentina și niște fleici de porc din Polonia.
Când ajung acasă, dau drumul televizorului și mai ascult o dată știrea că, după doi ani de dezbateri, comisia de agricultură din Camera Deputaților a votat că-i de acord cu propunerea ca hipermarketurile să rămână deschise și în weekend, dar și cu aceea ca ele să vândă minimum 51 la sută produse achiziționate pe „lanțul scurt de aprovizionare”, adică legume, fructe, carne, miere, ouă, produse lactate și de panificație din producție autohtonă.
Până să devină lege și să intre în vigoare, așadar, nu mai e mult. Ce minunat ar putea fi… când va fi. După lansarea propunerii legislative, reprezentanții fermierilor s-au arătat entuziaști, declarând că vor putea umple rafturile cu produse în cea mai mare parte din an, iar cei ai marilor magazine nu s-au opus nici ei, dar au solicitat o aprovizionare ritmică și garanții în acests ens de la stat.
Dincolo de legiferarea unei astfel de măsuri, ca în Franța ori în Italia, de altfel, așteptată și de producători și de consumatori deopotrivă, sunt însă multe probleme rămase de rezolvat. Ca să livrezi ritmic produse proaspete trebuie să le poți obține în orice perioadă a anului ori în cea mai mare parte a lui și să dispui de spații de păstrare. Producători avem peste tot în țară, nu însă și un sistem coerent de colectare-valorificare.
În aceste condiții, nu există nici „lanțul scurt de aprovizionare” de care vorbeau inițiatorii măsurii, adică direct de la producători la magazine, iar asigurarea produselor din raft râmâne apanajul exclusiv al intermediarilor, cei care fac toate jocurile. Când măsura se va adopta, estimându-se că undeva până la toamnă, nu va fi exclus ca importurile să rămână tot ele preferatele și intermediarii să găsească ambalatori pentru ele ca să pară produse neoașe, astfel încât jumătatea rezervată alimentelor românești din raft să nu rămână goală.
Nici nu e de mirare că reprezentanții unor organizații ale producătorilor se exprimă împotriva intermediarilor care au monopolizat practic nu doar aprovizionarea marilor magazine, ci și întreaga desfacere din piețele agroalimentare.
Pe de altă parte, cât timp micii producători nu agrează nici asocierea ca, prin aceasta, să-și creeze un sistem de desfacere, șansele lanțului scurt de aprovizionare de a deveni funcțional par minime. Este, totuși, bine că se gândește cineva să promoveze produsele românești.
Ce poate fi mai potrivit decât un loc rezervat pe rafturile marelui retail? Măsura poate da un impuls întreprinzătorilor din domeniu, dar și un alt gust bucatelor de pe masa fiecăruia.