
Proiectul „Casa care-mi place”, iniţiat de un grup de arhitecţi, îşi propune creşterea nivelului de conştientizare a fondului imobiliar construit, prin antrenarea oamenilor într-un concurs care stimulează interesul faţă de patrimoniul orașului. Pentru a introduce arhitectura în atenția timișorenilor, aceștia vor avea posibilitatea sa propună și să voteze pe o platformă online (casacare-miplace.ro), o construcție capabilă să strângă cât mai multe voturi.
„Pentru orice concurent, < <Casa care-mi place>> poate avea diverse valenţe; poate spune poveşti ale trecutului sau să fie o clădire nouă; un imobil de care il leagă multe amintiri sau o clădire pe care tocmai l-a descoperit. În aceeaşi măsură, ne-am dori ca prin acest concurs să promovăm casele care se remarcă printr-o estetică subtilă şi care respectă casele învecinate”, susţin organizatorii.
Rezultatul acestor acţiuni se va concretiza într-un studiu asupra percepţiei fondului construit timişorean, o radiografie socio-urbană a oraşului.
Concursul se desfăşoară în perioada 20 aprilie – 10 octombrie, iar în 21 octombrie va avea loc premierea participanţilor care au încărcat în Top 3 cele mai votate case înscrise în concurs. De asemenea, se va premia şi cea mai convingătoare motivaţie. În perioada 21- 23 octombrie va avea loc o expoziţie cu cele mai votate fotografii.