Domnul Barb, tatăl, se apropie de patruzeci de ani. E un bărbat înalt, bine legat, purtător de barbă şi cu un calm funciar. Doamna Barb, mamă a trei copii, îl însoţeşte şi-l completează. Sau, mai bine zis, îl întregeşte.
Stau în Săcălaz şi în toate câte sunt de făcut în fiecare zi, şi nu puţine, intră şi grija să îşi ducă la şcoală, la Timişoara, copiii. Apoi mai sunt drumurile, de câteva ori pe săptămână, cu Anamaria şi Daniel, la antrenament.
Amândoi practică sporturi marțiale, karate, la Clubul Kentos. Anamaria, de curând, le-a făcut o bucurie imensă şi din ziua aceea părinţii au înţeles că niciun efort nu-i prea mare. Fata a luat, la Campionatul Mondial de Karate, ţinut la Dublin, două medalii de bronz. Au participat 1.150 de karatişti din 25 de ţări.
Daniel este campion naţional şi, tenace, îi calcă pe urme. Anamaria, după izbanda asta, mărturiseşte:
”Vreau să fac performanţă, cât se poate, la cel mai înalt nivel. Asta înseamnă să măresc numărul orelor de antrenament. Medaliile mi-au adus o şi mai mare încredere şi sunt bucuroasă că am putut să îmi răsplătesc părinţii pentru efortul pe care îl fac pentru noi”.
A vorbit o fetiţă de 12 ani. Anamaria zice că unele antrenamente sunt grele, nu ca durată în timp, ci pentru că sunt bazate pe forţă. Ca să ajungă pe podium la campionatul mondial a învins 12 adversare. Şi mai zice acest copil că e mândră că a putut să reprezinte România. Nu o spune oricum, ci firesc, lăsând de înţeles că şi acesta e un motiv, la fel de important, să nu i se pară nimic greu!
Barb cel mic, fiul, Daniel, e campion naţional şi elev în clasa a cincea. Ca să urce pe podium, şapte adversari a învins. ”În primul rând, din acest sport înveţi disciplina, e un sport care te dezvoltă fizic şi psihic.”
Spre deosebire de Anamaria, el este mai puţin expansiv. Dar la fel de limpede şi de decis. Amândoi s-au întâlnit cu gloria, altfel atât de ademenitoare, şi asta sigur îi cheamă şi îi mână – calităţi având din plin – la performanţă. Antrenorul Mihai Stanciu îi girează!
