Cursuri gratuite pentru concursul de ”titularizare”, organizate de UVT

Cursuri gratuite pentru concursul de ”titularizare”, organizate de UVT

Cursuri gratuite pentru concursul de ”titularizare”, organizate de UVT

Universitatea de Vest este singura instituție de învățământ superior din Timișoara care pune la dispoziția celor care se pregătesc pentru o carieră didactică cursuri gratuite de pregătire în vederea susținerii concursului național de ocupare a posturilor vacante din învățământul preuniversitar, cunoscut, generic, sub denumirea de ”titularizare”.

Cursurile sunt organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD), care funcționează în cadrul universității. Costurile sunt asigurate din fondurile proprii ale UVT.

Programul de pregătire, structurat pe discipline, se adresează în special studenților din anii terminali și absolvenților UVT, dar este deschis și pentru cei care au absolvit studiile de formare profesională într-o altă instituție universitară și doresc să susțină concursul de ”titularizare”, a precizat directorul DPPD, Marian Ilie.

Potrivit directorului DPPD, astfel de cursuri au mai fost derulate în cadrul UVT și în anii anteriori, însă doar când au existat grupuri de cursanți care au solicitat acest lucru. Din acest an, pregătirea se realizează într-un mod organizat, fiind concepută a se desfășura pe întreg parcursul semestrului II.

Marian Ilie a specificat faptul că intenția este de a se continua programul și în anii următori. Anul acesta, s-au înscris 200 de cursanți.

Departamente pentru pregătirea personalului didactic funcționează în toate universitățile din Timișoara, însă nu oferă cursuri gratuite, pliate pe modalitatea de rezolvare a unor subiecte precum cele care se dau la concursul de ”titularizare”.

CITEȘTE ȘI: Compania aeriană Qatar Airways vrea să investească aproape 300 de milioane de euro la Aeroportul Timișoara

Pe de altă parte, pregătiri în acest scop se organizează, la anumite discipline, și la Casa Corpului Didactic Timiș (unitate conexă a Ministerului Educației, coordonată de inspectoratul școlar), ele fiind gratuite doar pentru cadrele didactice care susțin concursul național în vederea ocupării unui nou post în învățământ și contra cost pentru persoanele din afara sistemului preuniversitar.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *