Curățenia stradală, în suspensie

gunoi1

Licitația pentru curățenia stradală a eșuat oficial, fapt confirmat ieri de primarul Timișoarei. „Era un singur ofertant, dar nu ne-am închipuit că a venit cu o ofertă neeligibilă, cu o valoare mult peste plafonul din caietul de sarcini.

Or, legea nu-ți permite să accepți astfel de oferte.

CITEŞTE ŞI: Apariţie inedită pe autostrada A1 (video)

Nici dacă era cu un leu peste valoarea din caietul de sarcini n-am fi putut să acceptăm. Prin urmare, conform legii, există acum posibilitatea de negociere directă dar în condițiile caietului de sarcini, nu supralicitând acele condiții – cu ofertantul sau cu alte firme.

Noi facem, în primul rând, tentativa de a încheia un contract pe această bază legală. Prin absurd, dacă nu vom reuși, va trebui să încheiem un contract într-o situație de forță majoră. Legea permite să acționezi într-o situație excepțională într-o manieră excepțională. Nu cred că-și poate imagina cineva să lăsăm, mai ales într-o lună în care e de așteptat să fie foarte cald, orașul cu gunoaiele pe străzi.

Eu am văzut așa ceva, o dată în Atena și o dată în Paris. Era o grevă. A fost ceva înfiorător, mai ales în Atena, unde era și foarte cald, dar și în Paris a fost cumplit.

Nu ne dorim să ajungem la astfel de situații și facem tot ceea ce ne permite legea”, a declarat Nicolae Robu.

Deși previziunile anterioare erau destul de optimiste, edilul a explicat că oferta fusese verificată doar din punct de vedere tehnic, de partea financiară municipalitatea luând cunoștință abia în 19 iulie, când au fost deschise plicurile.

Operatorul de salubritate stradală Retim a anunțat, acum câteva zile, că se retrage de pe piața timișoreană după 12 ani


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Curățenia stradală, în suspensie

  1. Nu se pot cheltui prea multi bani cu curatenia orasului. Banii sunt necesari pentru reabilitarea Parcului Alpinet cu piatra din Grecia , banci din Spania si irigatie din SUA, reabilitarea Parcului Civic (2.000.000 €), transformarea Parcului Central in gradina Vieneza (6.500.000 lei +tva), etc. De ce? Simplu: pe curatat gunoiul nu se poate pune placuta cu numele primarului, la intrarea in parc, da.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *