Cosmin Contra, propus cetățean de onoare al Timișului

cosmin contra

Consilierul județean Marcel Mihoc a propus, în cadrul ședinței în plen a CJT de joi, acordarea titlului de cetățean de onoare al Timișului cunoscutului sportiv timișorean Cosmin Contra.

După ce acest titlu a fost acordat unui prelat, Patriarhul Daniel, și un om de cultură, Ștefan Popa Popa’s, Mihoc s-a gândit că ar fi bine să urmeze un sportiv.

„Este o propunere făcută în calitatea mea de cetățean. Cosmin Contra este cetățean de onoare al localității Uivar, vrea să se întoarcă în România, să deschidă un club. A plecat din Timiș, a realizat ceva în lumea asta, ne-a reprezentat cu mândrie unde a fost, de ce să nu ajutăm un om să se întoarcă acasă? E un gest simbolic, de respect față de ceea ce a făcut în sportul”, a argumentat Mihoc.

Cosmin Contra, acum în vârstă de 41 de ani, și-a început cariera de jucător de fotbal la Poli Timișoara, continuând apoi la Dinamo și mai multe cluburi din străinătate. A revenit la Timișoara ca antrenor al echipei Poli. A condus echipa timp de 11 etape în sezonul 2010-2011, fiind demis însă la finalul turului după un conflict cu patronul bănățenilor. În această perioadă, Poli nu a pierdut nici un meci, iar Cosmin Contra a lăsat-o pe locul secund în clasament.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *