Timişoreanul Cosmin Contra, despre mirajul saudit
„Sunt mulţi jucători care vor să vină în Arabia Saudită”, a declarat, pentru Arab News, timișoreanul Cosmin Contra, fost selecţioner al naţionalei
Thursday, March 28
„Sunt mulţi jucători care vor să vină în Arabia Saudită”, a declarat, pentru Arab News, timișoreanul Cosmin Contra, fost selecţioner al naţionalei
Timişoreanul Cosmin Contra este noul antrenor al Damac FC, conform unui anunţ postat de clubul saudit.
Timișoreanul Cosmin Contra va fi noul antrenor al echipei CFR Cluj, Deși Dan Petrescu încă nu s-a despărțit oficial de CFR Cluj, urmând să aibă marți discuția finală cu patronul Neluțu Varga
Doi bănățeni, în echipa ideală all-time a României. Suporterii au votat cea mai bună echipă din toate timpurile a naționalei României, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la primul joc al reprezentativei. În 11-le ideal și-au făcut locul doi bănățeni…
Timişoreanul Cosmin Contra a fost numit în funcţia de antrenor al echipei saudite Al Ittihad Jeddah, a anunţat clubul pe contul de Twitter.
Timişoreanul Cosmin Contra, fost selecţioner al naţionalei de fotbal a României, va face parte dintre tehnicienii care vor stabili cel mai bun…
În urmă cu puţin timp, a avut loc tragerea la sorţi a grupelor pentru preliminariile EURO 2020 la fotbal. Naţionala României va da piept cu…
Timișoreanul Florin Călinescu l-a luat în colimator pe concitadinul său, Cosmin Contra, selecționerul echipei naționale de fotbal a României.
„Vreau ca naţionala să joace şi la Timişoara, dar ne trebuie un stadion european”, a declarat Cosmin Contra, selecţionerul echipei de fotbal a României…
Cosmin Contra a fost implicat într-un accident auto, sâmbătă seară, în Bucureşti. Din primele informaţii, în urma tamponării nu sunt victime.
Cosmin Contra a devenit oficial selecționerul echipei naționale a României după ce Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a validat…
Consilierul județean Marcel Mihoc a propus, în cadrul ședinței în plen a CJT de joi, acordarea titlului de cetățean de onoare al Timișului cunoscutului sportiv timișorean Cosmin Contra.