Timişoreanul Cosmin Contra, despre mirajul saudit

Timişoreanul Cosmin Contra, despre mirajul saudit

„Sunt mulţi jucători care vor să vină în Arabia Saudită”, a declarat, pentru Arab News, timișoreanul Cosmin Contra, fost selecţioner al naţionalei de fotbal a României, care antrenează din luna martie echipa saudită Damac FC.

„Sunt mulţi jucători care vor să vină aici. Dar în acest moment este foarte greu să negociezi cu ei, fiindcă agenţii aud despre sume uriaşe de bani şi cred că toate cluburile din Arabia Saudită pot plăti la fel. Nu este cazul, dar unii nu înţeleg că doar câteva cluburi pot plăti sume stratosferice”, a spus Cosmin Contra, printre ai cărui fotbalişti la Damac FC se află internaţionalul român Nicolae Stanciu.

„Jucători de top din întreaga lume vin în Arabia Saudită, nu mă aşteptam să se întâmple aşa de repede. Noi (Damac – n. r.) lucrăm cu un buget mic, suntem un club mic. Ne dorim să continuăm să creştem an de an, să ţintim mereu mai sus decât anul precedent. Sper să reuşim să ne atingem obiectivele”, a spus tehnicianul a cărui echipă este pe poziţia a 8-a a clasamentului.

Contra a fost întrebat dacă simte că face parte dintr-una din cele mai mari revoluţii din istoria fotbalului.

„Cu siguranţă! Imaginaţi-vă, au transformat o ligă de care puţini erau interesaţi în afara ţării. Nu a fost uşor. Vor fi investiţi din ce în ce mai mulţi bani. Suntem pe margine şi încercăm să sprijinim în orice fel putem, astfel încât produsul şi fotbalul de aici să devină din ce în ce mai bune”, a răspuns cel care a mai antrenat în Arabia Saudită pe Al-Ittihad Jeddah, în sezonul 2021-2022.

Întrebat dacă el crede că echipele mai mici din campionatul saudit vor beneficia anii următori de pe urma marilor investiţii, Contra a spus: „Da, eu aşa cred. Cluburile vor primi destui bani pentru a se asigura că liga este competitivă în ansamblu. Nu ştiu dacă investiţiile vor fi vreodată în aceeaşi măsură ca la primele patru (cele mai mari patru cluburi – n. r.), dar bugetele vor creşte şi vom putea aduce jucători mai buni”.

În 2022, Cosmin Contra a fost foarte aproape să câştige campionatul cu Al-Ittihad, una din cele mai puternice echipe din Arabia Saudită.

„Nu poţi compara pe Al-Ittihad cu Damac. Ittihad este unul dintre cele mai mari cluburi din Asia şi presiunea este imensă. Avem şi noi presiune aici, însă de alt fel. Vreau să fim într-un loc sigur, să fim la mijlocul clasamentului, puţin mai sus dacă se poate. Acesta este obiectivul nostru la Damac, precum şi să-i facem să progreseze pe jucătorii pe care îi avem”, a spus fostul fundaş.

CITEŞTE ŞI: Politehnica Timişoara pierde un punct la „masa verde”. A folosit un jucător suspendat

„Nu ne dorim stresul unei lupte pentru evitarea retrogradării. Al-Ittihad şi Damac sunt două cluburi foarte diferite, este greu să le compar. Practic, la Al-Ittihad trebuie să câştigi fiecare meci. Aici, la Damac, este presiunea sub care ne punem noi. Stafful şi jucătorii vor să câştige cât mai mult şi să nu renunţe niciodată. Diferite perspective, diferite tipuri de muncă”, a adăugat el.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *