Corp nou pentru Spitalul Municipal, cu parcare subterană

viitorul spital municipal

Municipalitatea timișoreană și-a asumat demararea unei noi investiții în domeniul sănătății.

Astfel, lângă Clinicile Noi va lua ființă un alt corp de clădire, cu parter, mezanin, șase etaje plus etaj retras.

„În noua clădire vor funcționa secțiile chirurgicale, inclusiv blocurile operatorii conexe, secția ATI și secțiile oncologice.

Totodată, conex, vom realiza o parcare subterană pe două niveluri, cu un total de 600 de locuri. Evident, spațiul verde de la suprafață va rămâne intact”, a anunțat primarul Nicolae Robu, după ce consilierii locali și-au dat acordul pentru viitoarea parcare, care se va întinde și sub Parcul Botanic.

Noua clădire ar urma să fie construită cu bani de la bugetul local, proiectul urmărind și refacerea vechii fațade a clădirii Clinicilor Noi.

Ceea ce este, în zilele noastre, o parte a Spitalului Municipal, a fost, la începutul secolului trecut, Şcoala de cadeţi de infanterie sau Şcoala imperială şi regală de cadeţi, construită între anii 1902 şi 1903, în direcţia Porţii Vieneze spre Mehala, în vecinătatea celor trei cazărmi existente, întreaga zonă având rol militar.

Imobilul a fost construit în stil clasic, cu două etaje, avea săli de curs, internat şi câteva anexe, iar o parte din Parcul Botanic era proprietatea şcolii din acea vreme.

Aspectul gri și urât pe care îl are la ora actuală a fost dobândit în urma reamenajărilor de după 1948, când cazarma a devenit spital, iar autoritățile actuale consideră că a sosit timpul să refacă aspectul inițial al fațadei și să supraetajeze clădirea cu un nivel.

Șantierul din preajma Pieței Mărăști ar putea începe anul viitor, consideră conducerea municipalității.

În ceea ce privește sursele de finanțare pentru spital și parcare, bugetul local nu va fi suficient, iar primarul Nicolae Robu consideră varianta unui credit drept cea mai la îndemână.

Edilul are și o previziune optimistă în ceea ce privește finalizarea șantierului – anul 2021.

La ora actuală, situația spațiilor Spitalului Municipal din Timișoara nu este una prea bună.

Unitatea sanitară are 23 de secții care își desfășoară activitatea în 13 clădiri împrăștiate în tot orașul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *