Copiii de la Grădiniţa „Nikolaus Lenau” l-au sărbătorit pe Sfântul Martin

bise 1

De la grupa mică la cea mare, cu felinare de diverse mărimi și forme, de mână cu părinții ori încolonați, cuminți, alături de colegi, copiii de la Grădinița „Nikolaus Lenau” din Timișoara au fost, la începutul acestei săptămâni, să-l sărbătorească pe Sfântul Martin într-un loc special: Biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus”, lăcașul de cult romano-catolic din Piața Bălcescu. Luni, 11 noiembrie, acțiunea a fost organizată pentru și împreună cu preșcolarii de la Gradinița „Nikolaus Lenau” de pe strada General Grigorescu nr.3, iar o zi mai târziu, cu cei de la grădinița arondată „Franz Lukas” de pe Str. Ghirlandei nr. 2.

După ce toată lumea s-a așezat în bănci, artiștii de la Teatrul Merlin au prezentat copiilor povestea Sfântului Martin, într-o reprezentație, firesc, atractivă pentru cei mici. Mai apoi, copiii au primit covrigi – pentru a-i împărți cu ceilalți și, având în mână lampioane, au pornit într-o mică procesiune.

bise 2

„Noi îl sărbătorim pe Sfântul Martin de mulți ani. A fost, Sfântul, un om bun, cu o mare dorință de a-i ajuta mereu pe semeni, de a împărți totul cu cei din jurul său. Totodată, sărbătoarea este un prilej de a ne reuni cu toții, copii, educatori, părinți. De fapt, organizarea sărbătorii face parte din programele derulate de noi, structurate pe evenimente caracteristice din viața germanilor din Banat, dar și din alte provincii ale României. Eu am crescut într-o localitate cu o comunitate puternică de germani și îmi aduc aminte cum era celebrat Sfântul Martin. Cum pe vremea aceea nu erau lampioane, noi, copiii, purtam un dovleac scobit, iar înăuntru puneam o lumânare aprinsă!”, declară prof. Cecilia Bundău, directoarea Grădiniţiei „Nikolaus Lenau”.

În fiecare an, în data de 11 noiembrie, creștinii romano-catolici, dar și protestanții celebrează ziua Sfântului Martin de Tours, trecut la cele veșnice la Candes, în 11 noiembrie 397. Martin s-a născut în 316 sau 317 în Sabaria, Pannonia, Ungaria zilelor noastre, într-o familie de militari. Tatăl său era tribun în garda casei imperiale și era staționat în Ticinum, Galia Cisaplină, în prezent Pavia, Italia. El a fost numit după zeul roman al războiului, Marte, dar împotriva dorinței părinților săi, a început să frecventeze biserica creștină încă de la vârsta de zece ani, devenind catehumen. La 15 ani, ca fiu al unui ofițer roman, i s-a cerut să se înroleze în cavalerie, iar în anul 334, ca parte a îndatoririlor sale a fost staționat în Samarobriva, Galia, Amiens-ul din Franța de astăzi. În acea perioadă el a avut o viziune care a devenit cel mai memorabil eveniment din viața sa: Martin a întâlnit la porțile orașului Amiens un cerșetor îmbrăcat sărăcăcios, tremurând de frig, și și-a tăiat mantia militară în două pentru a oferi omului sărman o bucată. În acea noapte, el l-a visat pe Isus îmbrăcat cu jumătatea de pelerină pe care Martin o dăruise și L-a auzit pe Mântuitor spunându-le îngerilor: <<Acesta este Martin, soldatul roman care nu a fost botezat. El m-a îmbrăcat>>”. Visul l-a determinat să primească botezul creştin şi, după alţi doi ani, să părăsească armata. Apoi paşii i s-au îndreptat spre Tours. În 371, Martin a fost ridicat la rangul de episcop de Tours.

Merită scrise, în context, și câteva cuvinte despre Biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus”, lăcașul de cult romano-catolic din Piața Bălcescu, unul dintre cele mai frumoase din Timișoara.

biserica din piata balcescu

În anul 1899 s-a format comitetul pentru construirea bisericii. Terenul pe care urma să fie construită biserica a fost donat de celebrul grădinar Vilmos Mühle. Lucrările au început în 12 iunie 1912, însă în timpul Primului Război Mondial au stagnat. Ele au fost reluate în primăvara anului 1919. Biserica a fost sfințită în ziua Adormirii Maicii Domnului din același an de episcopul Gyula Glattfelder. Inițial, biserica a funcționat ca filială a bisericii din Iosefin, însă în 15 septembrie 1919 a fost ridicată la rangul de parohie independentă. În anul 1938 biserica a fost consacrată de episcopul de Timișoara Augustin Pacha.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *