Copii transportați ca sardelele, într-o localitate din Timiş: bătăi, urlete şi plânsete!

microbuz scolar 2

Fiecare dimineață începe cu teamă pentru copiii dintr-o localitate timişeană, nevoiți să se înghesuie într-un microbuz pentru a ajunge la școală și la grădiniță, la Moravița. Bătăi, urlete și plânsete au loc în autovehiculul care transportă vreo 26 de copii pe 16 locuri!

”Dimineața trebuie să-mi conving copilul să meargă la grădiniță pentru că nu vrea să mai urce în microbuz. E inuman ce se întâmplă. Au desființat grădinița din Dejan – localitatea cu pricina – , deşi cei mai mulți copii înscriși la Moravița sunt de la noi din sat”, spune o mămică.

Citeşte şi: Un nou bir pe capul angajatorilor: vor da 2% pentru vistieria publică, taxă raportată la fondul de salarii

Nici un părinte nu a dorit să-și decline identitatea de teamă să nu fie repercusiuni asupra celor mici. ”De multe ori a venit copilul de la grădiniță lovit. Nu am putut să aflu decât că în microbuz cei mici sunt împinși și loviți de copiii mai mari. Șoferul ce să știe, mai vede el ceva în învălmășeala aia?”, se întreabă o altă mămică.

Microbuzul este foarte aglomerat dimineața, când sunt transportați spre unitățile de învățământ aproape toți copiii din Dejan (unii dintre ei sunt duși la școală sau la grădiniță de către părinți, cu mașina, tot de frica transportului pus la dispoziție de școală). La terminarea programului școlar, situația este puțin altfel, mijlocul de transport nefiind întotdeauna aglomerat, cursurile terminându-se la ore diferite.

”De fiecare dată locurile din microbuz sunt ocupate de cei mai mari, iar cei mici, în vârstă de trei ani, sunt nevoiți să stea în picioare și nu au de ce să se țină pe timpul drumului. Merg așa vreo patru kilometri până la Moravița. Ei sunt prea mici pentru a riposta. Mă doare sufletul când îmi urc copilul în microbuz. El strigă că nu vrea să mai meargă la grădiniță, că nu-i place drumul. Ce să fac, să îl țin acasă?”, se întreabă mama unui copil de grădiniță.

 

Informații trunchiate din teren spre inspectoratul școlar

Contactați, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș spun că nu știau de această situație, iar din teren li s-a confirmat că a fost o problemă care a durat doar două zile, din cauza lipsei de motorină și a unui șofer, însă situația s-a reglementat. ”Nu au voie să facă așa ceva. Din păcate transportul depinde și de autoritățile locale și apar diferite situații neplăcute, însă trebuie să se respecte regulile”, spune Aura Danielescu, inspector școlar general al IȘJ Timiș.

Sătenii susțin însă că situația este zilnic aceeași, nu e o problemă care a apărut pentru o perioadă scurtă, Aura Danielescu a adăugat însă că nu a primit nici o sesizare în acest sens la inspectorat, iar dacă părinții vor semnala problema, se va efectua în teren o anchetă.

 

Siguranța pe ulițe, o problemă care nu interesează poliția

Nu doar transportul școlar este o problemă la Dejan. Există și localnici care profită de lipsa de implicare a polițiștilor din comună. Speculând acest lucru, multe persoane circulă prin localitate fără permis de conducere.

”Eu nu înțeleg noua metodă a poliției de a ancheta un caz. Dacă mă duc să sesizez acest aspect, polițistul se duce la cel vinovat și mă… pârăște. Păi mi-e frică. De fiecare dată când am avut curajul să spun ceva, m-am trezit cu mașina zgâriată. Mai poți face ceva în condițiile astea?”, se întreabă o săteancă.

Se pare că persoanele care încalcă legea apasă și foarte tare pedala de accelerație, transformând satul cu străzile neasfaltate într-un traseu de off-road. Așa se face că cei mai mici locuitori ai satului sunt nevoiți să stea în curte, iar ulițele devin astfel pustii…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “Copii transportați ca sardelele, într-o localitate din Timiş: bătăi, urlete şi plânsete!

  1. Propunere concreta.
    Un părinte sa însoțească copiii și sa filmeze ce se întâmpla pe parcursul călătoriei. Postați apoi filmul pe YouTube!

  2. administratie tipic romaneasca! desi a aflat de situatie dna politruca (nu cred ca e vreun dascal devotat) asteapta ” o reclamatie scrisa”!? cum sa-si deranjeze dansa fusta si sa verifice incognito la fata locului?? apoi nu poate verifica simplu, matematic: intreaba la telefon cati copii sunt prezenti si vede daca au avut loc sau nu in microbus!! prin alte tari copii sunt preluati de dascali chiar de la poarta scolii pentru a fi in deplina siguranta! Politia nu vede sau ei sunt ocupati cu spag.a? toti conducatorii de acest tip ar trebui alungati….

    1. Corecta observația cu verificarea prin telefon dar știți cum se ocupa mai nou posturile de tot felul de tinerele! Pe sistemul pcr! Mai vrem gândire logica când competentele se măsoară de la brâu in jos?

    2. Dna politruca este cumnata ex-prim ministrului tarii asa ca nu poate fi deranjata cu fleacuri, principala preocupare este sa nu paraseasca fotoliul de pe Loga

      1. E trist sa vedem cum același sistem dinainte de revoluție a fost clonat și îmbrăcat in haine noi și ca ne intoxica viețile zi de zi.
        Când a fost nastase prim ministru doream sa scăpăm de el. Iaca am scăpat dar după el a venit altul mai prost și ți așa pana la Tudose asta care pare scos din bodega. Din rău in mai rău. Chiar nu putem sa înțelegem ca ne facem singuri dacă acceptam sa fim conduși de pcr? De ce nu ne dorim sa nu-i mai lăsam la butoane?

  3. Vorbim de o distanță de 10 minute cu mașina.
    Chiar nu se pot face doua curse?
    Ce așteptăm atâta gândire academica din partea unor politruci?
    Se mai făceau piramidele din Egipt dacă trebuia sa se aștepte după acordul regilor baltilor și pădurilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *