Colţul de paradis al unui timişorean (FOTO)

Robert Kohl s-a născut la Timişoara, fiind cel mai mic dintre cei nouă fraţi ai săi. El este cel care a înfiinţat şi care coordonează trupa Peregrinii, din care face parte şi fiul său, Lucas. În timpul şcolii, Robert Kohl era fascinat de matematică, disciplină care părea că nu are taine pentru el. A ales să dea admitere la Facultatea de Mecanică şi a intrat din prima, cu notă bună.

Nemulţumit de regim, a decis însă să plece din România. Voia să ajungă în SUA, aşa că, în primăvara lui 1989, alături de doi prieteni, tineri şi ei, au pornit în marea lor aventură. Ştiau că dacă vor fi prinşi vor ajunge la puşcărie. Pentru că nu ştiau să înoate, ca să poată trece Dunărea, cei trei au încercat să ajungă în Iugoslavia pe la Naidăş.

Zece zile au bătut drumurile în lung şi-n lat, fără să aibă provizii de hrană şi apă. Privind în urmă, spune că fără ajutorul lui Dumnezeu nu ar fi putut ajunge în ţara vecină.

 

„Stai, că trag!”

„Nera era de netrecut, învolburată, aşa că am decis să mergem tot pe cursul râului, ca să găsim un loc pe unde să trecem. La un moment dat, am auzit: <<Stai, că trag!>> Ne-am aruncat la pământ, dar apoi ne-am dat seama că nu eram noi cei luaţi în vizor de grăniceri, aşa că am fugit în noapte.

La un moment dat, cei doi tovarăşi ai mei de drum s-au împiedicat de un buştean şi au căzut într-o groapă, care era, de fapt, un adăpost făcut de cei care încercau să treacă graniţa fraudulos. Ploua, era noapte, eram epuizaţi, aşa că am adormit toţi trei, acolo, până dimineaţa.

A doua zi am mers mai departe, pe lângă Nera şi am dat chiar de un post de pază! Şi acum îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ajutorul dat. Dacă nu am fi rămas în adăpost, am fi fost prinşi”, spune Robert Kohl.

După zece zile de mers, fără provizii de apă şi hrană, au ajuns în Iugoslavia: „Eram piele şi os. Am băut apă din băltoace cu motorină şi am mâncat prune din copaci… Îmi aduc aminte că am găsit un dovleac, pe care l-am devorat crud”, îşi aminteşte timişoreanul.

 

Din Timişoara, la Pancevo

După zece zile epuizante au ajuns la Pancevo şi au făcut autostopul. Au avut ghinionul să dea chiar de maşina poliţiei, aşa că au ajuns la puşcărie. Acolo a fost obligat să muncească, iar când s-a opus, a primit o palmă pe care o va ţine minte toată viaţa. Pentru că a putut să demonstreze că era de etnie germană, a fost transferat într-un lagăr ONU, iar apoi a ajuns la Ambasada Germaniei. După câteva săptămâni, i s-a dat un paşaport şi 200 de mărci. Aşa a ajuns în Germania, la Nurenberg, unde timp de o săptămână a fost chestionat zilnic. Primul lucru pe care l-a făcut apoi a fost să-şi cumpăre o carte despre investiţiile la bursă.

 

„Există mereu loc de mai bine”

La început a lucrat ca muncitor în Germania, într-o fabrică în care se ambalau produse chimice. Acolo, timişoreanul a observat că inginerul cu care lucra nu avea stare deloc, schimba mereu locul ambalajelor. Contrariat, Robert Kohl l-a întrebat de ce face acest lucru. „Pentru că există mereu loc de mai bine”, a venit răspunsul.

Din clipa aceea, timişoreanul nu s-a mai uitat la ceas, nu a mai fost în depresie din cauza muncii grele, impunându-şi să dea tot ce e mai bun. În România s-a întors de două ori, prima dată ca angajat al unui român aflat în Germania, iar a doua oară, în 1996.

Între timp, statul german i-a recunoscut bacalaureatul şi i s-a permis să studieze la orice facultate din Germania, cu excepţia celor de medicină. A ales-o pe cea de matematică. În momentul în care şi-a anunţat conducerea fabricii că renunţă la job, i s-a spus că dacă rămâne i se va dubla salariul şi va avea o funcţie mai bună. A ales însă să studieze matematica, timp de cinci semestre, după care s-a angajat ca matematician la o firmă de brokeraj.

„În momentul în care m-am angajat, firma avea o cifră de afaceri de 34 de miliarde de mărci şi filiale în toate orăşelele Germaniei. Pentru că sunt perfecţionist, m-am gândit să le optimizez ofertele. După ce am făcut calculele necesare, am realizat însă că e vorba, de fapt, de o mare escrocherie. L-am anunţat pe superiorul meu, care ştia însă de tertip. Atunci, pentru prima dată, universul meu s-a năruit”, a povestit timişoreanul.

În tot acest timp, Robert Kohl a investit în acţiuni, iar apoi în „opţiuni bancare”. În scurt timp a adunat 500.000 de mărci germane, pentru ca apoi, într-o săptămână să piardă 180.000 de mărci. „Pe vremea aceea, un partament în germania costa 300.000 de mărci, ceea ce nu era o sumă prea mare”, ne-a precizat Kohl.

 

Investiţii imobiliare şi un parc

Cea mai mare parte din banii câştigaţi i-a investit în clădiri în România, astfel că acum se poate ocupa liniştit de educaţia celor doi copii şi poate preda ore de chitară. La Chevereşu Mare şi-a cumpărat o casă undeva la marginea satului, şi şi-a amenajat un parc, cum rar îţi e dat să întâlneşti.

A descărcat în jur de 50-60 de remorci de pământ, pe o suprafaţă de peste 3.000 de metri pătraţi, pe care a nivelat-o, apoi a plantat peste 120 de specii de arbori şi arbuşti. Parcul poate concura cu cele mai frumoase grădini, fiind plin cu tot felul de plante, de la bambus, la coacăze, zmeură, conifere, kiwi, aluni, agrişe şi multe altele.

Pasionat de frumos, timişoreanul şi-a înfiinţat şi o mică pepinieră. Veghează la dezvoltarea fiecărui puiet, ştie aproape totul despre fiecare specie, inclusiv şi denumirile în latină, iar acum învaţă să trateze plantele care au anumite afecţiuni. Oricine intră în parcul familiei Kohl se simte ca într-un colţ de rai.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 Răspunsuri “Colţul de paradis al unui timişorean (FOTO)

  1. „După ce am făcut calculele necesare, am realizat însă că e vorba, de fapt, de o mare escrocherie. L-am anunţat pe superiorul meu, care ştia însă de tertip. Atunci, pentru prima dată, universul meu s-a năruit”

    Trista realitate… Desi in Banat inca mai sunt tampiti care bat campii cu „cinstea germana”, „seriozitatea germana” si alte asemenea gogorite.

Lasă un răspuns