
Codul galben de ploi a fost extins. În cea mai mare parte a țării este valabilă și o informare meteo de vreme rea
Până în 30 mai, la ora 20 este valabilă o informare meteo de instabilitate atmosferică, perioadă în care va ploua în cea mai mare parte a țării.
Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp și pe alocuri de peste 40 l/mp.
Totodată Administrația Națională de Meteorologie a extins codul galben de ploi, valabil până astăzi la ora 23.
Astfel, în Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial, descărcări electrice și izolat vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și pe alocuri de peste 40…50 l/mp.
CITEȘTE ȘI: Voleiul timișorean continuă să producă talente
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.


