
Viața unei comunități rurale are o componentă preponderent agrară, iar Beba Veche nu face excepție, creșterea animalelor și cultivarea pământului fiind îndeletniciri practicate de generații.
Citeşte şi: O localitate numai bună pentru cei care îşi doresc un trai liniștit. Sunt case cu 20.000-25.000 de euro
„Avem în comună trei crescători cu turme de oi și un crescător de vaci. Sunt buni contribuabili toți patru, achitând la zi taxele de pășune. Iar în ceea ce-i privește pe cultivatori, aceștia sunt în număr de 40, cu suprafețe cuprinse între două și 150 de hectare”, declară primarul comunei Beba Veche, inginer Ioan Bohancanu.
„Sectorul agricol, respectiv cultivatorii de teren și crescătorii de animale, reprezintă cel mai important vector al economiei comunei, la aceștia adăugându-se marii fermieri, șase la număr, care lucrează între două sute și două mii de hectare”, adaugă primarul Bohancanu.
În ceea ce privește valorificarea produselor, crescătorii de animale de pe raza comunei comercializează laptele către o firmă ce are încheiate contracte în partea de vest a județului, iar cerealele, în special grâul, fiind de calitate superioară, aduc cumpărătorii până la poarta producătorului.
Dincolo de cifre, se află existența de zi cu zi a vieții comunei și hărnicia oamenilor. „Și astfel, tradiția agricolă a localității noastre este dusă mai departe. Pentru că se află pe mâini bune”, a concluzionat primarul Ioan Bohancanu.
Banii, ăștia sunt pe primul loc, pe buzele fiecărui gealat alogen.