Călin Dobra este candidatul PSD la Primăria Lugoj

Călin Dobra este candidatul PSD la Primăria Lugoj

Călin Dobra este candidatul PSD la Primăria Lugoj.

Călin Dobra și-a anunțat, astăzi, la sediul PSD din Lugoj, candidatura la funcția de primar al municipiului de pe Timiș.

Fostul președinte al Consiliului Județean Timiș din perioada 2016-2020, lugojean de origine, i-a avut alături, la lansarea candidaturii, pe Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș și președinte al PSD Timișoara, precum și pe doi prim-vicepreședinți la nivelul Organizației PSD Timiș, senatorul Eugen Dogariu și Adrian Cionca.

Călin Dobra spune că experiența acumulată în administrație reprezintă un atu important în lupta electorală pentru fotoliul de primar.

„Îmi asum această responsabilitate pentru că știu ceea ce am de făcut. Experiența am acumulat-o pe parcursul anilor, și aici vorbesc despre 12 ani de administrație, în care am ocupat funcția de subprefect, o perioadă scurtă de timp, de consilier local, apoi sunt 8 ani în conducerea județului, 4 ani ca președinte și 4 ani ca vicepreședinte al Consiliului Județean și, în ultima perioadă, de consilier județean.

Din punct de vedere al expertizei, știm ce avem de făcut. La fel vom face cu echipa PSD Lugoj în administrația locală.

De ce candidez? Pentru că, din păcate, orașul nostru a rămas mult în urmă. Chiar dacă pe hârtie avem foarte multe proiecte, nici unul nu este implementat.

Administrația trebuie concentrată pe cetățean. Știu că nu este o responsabilitate simplă, dar din prima zi în care voi prelua fotoliul de primar voi ști ce am de făcut pentru municipiul Lugoj”, a declarat Călin Dobra.

Alfred Simonis: „PSD va face o campanie pozitivă”

”Din punctul meu de vedere, această campanie trebuie să fie una pozitivă. Va fi o campanie despre ceea ce vrem să facem, despre ce vrem să realizăm în continuare și nu despre cât de bun sau rău este celălalt, nu despre atacuri mizerabile. O astfel de campanie ține de domeniul trecutului.

Călin Dobra candidează la Primăria municipiului Lugoj, iar datoria pe care PSD Timiș și PSD Lugoj, datoria pe care noi doi o avem față de oraș, o vom rezolva! Orașul acesta are un potențial imens, îi trebuie doar oameni cu viziune, oameni care nu caută adversari imaginari și care nu cultivă aspectele negative”, a afirmat liderul PSD Timiș.

CITEȘTE ȘI: Meci de foc pentru handbaliștii alb-violeți, în Sala UVT. Intrarea spectatorilor se va face în limita a 180 de locuri


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Călin Dobra este candidatul PSD la Primăria Lugoj

  1. D.le Simonis, este posibil ca dl. Dobra sa fie om potrivit, dar primarul demis si certat cu legea pentru incompatibilitate din Sandra, de ce l-ati luat sub ocrotire ?pentru ce nu respectati deciziile justitiei?
    Oricum acest demis tot este la „butoane” in Sandra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *