Birocraţia, bat-o vina! Ce spun doi primari din Timiş

birocratie 2

„Pierdem foarte mult timp cu hârtiile, deci cu birocraţia. Astfel, de la ideea de proiect și până la faza execuţie pasul e unul uriaş. Cele mai multe bătăi de cap le avem în cazul finanţărilor europene. Am câştigat proiectul de canalizare în cele două zone noi ale comunei, Solaris şi Alexia, dar pentru a putea începe execuţia, trebuie să așteptăm după avize şi multe alte documente. În schimb, în cazul proiectelor pe care le dezvoltăm prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală lucrurile merg mult mai repede”, ne-a declarat Alin Nica, primarul comunei Dudeştii Noi.

Foarte mulţi primari au avut de-a lungul timpului probleme şi cu proiectanţii. „Acum legislaţia s-a modificat. Există norme clare privind modul de elaborare a documentaţiei tehnice. A fost emisă și o hotărâre de guvern privind studiile de fezabilitate, care prevede în detaliu etapele necesare privind proiectul”, a mai punctat edilul-şef.

Nica recunoaşte că noua legislaţie în ceea ce priveşte licitaţiile îngreunează procesul. „Acum nu mai suntem obligaţi să alegem preţul cel mai mic al ofertantului, însă putem avea parte de multe contestaţii. Se poate ajunge chiar și la pierderea finanţării, din cauza acestor nemulţumiri. Din fericire, noi nu am avut parte de contestaţii până acum. Cred că am fost obiectivi în evaluare. Lucrăm cu orice constructor atât timp cât îşi face datoria. Am avut şi un antreprenor care a fost obligat să asfalteze din nou”, a precizat edilul-şef.

De aceeaşi birocraţie se plânge şi Ilie Suciu, primarul comunei Lenauheim, care încă din anul 2015 încearcă să finalizeze un proiect cu finanţare europeană: „Vina o poartă legislația foarte stufoasă, care ne face ca, în loc să mergem înainte, să dăm înapoi”. De multe ori cetăţenii îl întreabă pe primar de ce nu e gata un proiect, iar edilul nu poate să-i promită nimic. „Pierde şi bugetul de stat, dar şi localitatea şi implicit cetățeanul”, a conchis primarul Ilie Suciu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *