
Au furat din magazine din centrul Timişoarei, ”de foame” și ”de sete”
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică, aflați în patrulare vineri seara, în jurul orei 21.00, în Piața Libertății, au fost sesizați de angajatul unui magazin din zonă despre faptul că trei persoane au sustras mai multe produse alimentare din magazin și au fugit, fără să le plătească, iar una dintre ele a devenit agresivă când i-a atras atenția.
În baza descrierilor făcute, polițiștii locali au trecut la urmărirea acestora, fiind depistați pe Str. Victor Vlad Delamarina. În momentul depistării, doi dintre bărbați au devenit recalcitranți, refuzând să își decline identitatea, motiv pentru care au fost imobilizați prin încătușare şi conduși la sediul Poliției Locale Timișoara.
Poliţiştii au stabilit că este vorba despre trei bărbați cu vârste de 28, 32 și 35 de ani, doi cu domiciliul în Timișoara și unul în Tormac.
Singura explicație a acestora a fost că ”li s-a făcut foame”.
Un astfel de motiv, și anume că ”i s-a făcut sete”, a fost și cel invocat de un alt tânăr de 21 de ani, din Satu Mare, care a fost surprins, duminică noaptea, sustrăgând.. energizante dintr-un magazin din Piața Victoriei.
Toţi cei depistați au fost predați polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
CITEŞTE ŞI: Un înger dansa în plină zi
Foto: Poliţia Locală Timişoara


