Asociația „Salvați Patrimoniul Timișoarei” pune degetul pe rănile din urbanism

ilie sirbu

Reprezentanții Asociației culturale „Salvați Patrimoniul Timișoarei”, directorul executiv Ilie Sârbu și Marius Mircea Rusan, au prezentat, astăzi, o serie de probleme sesizate în orașul de pe Bega, aproape în totalitate legate de urbanism, precum și proiectele organizației.

În primul rând, după cum a susținut Ilie Sârbu, absența Planului Urbanistic General (PUG) poate avea consecințe destul de grave.

Toate documentațiile elaborate în prezent, respectiv planuri urbanistice zonale (PUZ) și planuri urbanistice de detaliu (PUD), fac referire la noul PUG, iar în realitate acesta nu există.

Deocamdată, Primăria Timișoara nu a dat explicații pe această temă. O a doua constatare venită din partea asociației este că la hipermarketul Kaufland de pe strada Mihail Kogălniceanu autorizația de construire nu are PUZ.

„Mi se pare destul de ciudat. S-a cerut un certificat de urbanism, iar apoi s-a dat drumul la autorizația de construire, dar construcția actuală diferă de certificatul cerut în 2008”, a remarcat Ilie Sârbu.

Bulibășeala din urbanism include și alte aspecte: foarte multe PUZ-uri sunt supuse dezbaterii publice, dar panourile de informare sunt montate și apoi date jos, astfel că nimeni nu mai știe ce se va construi acolo.

De asemenea, comunicarea între Direcția pentru cultură Timiș și Primăria Timișoara este foarte slabă, ca exemplu fiind dată construcția provizorie din Piața Victoriei, ridicată pentru a face reclamă unei viitoare manifestări artistice și care ar fi necesitat aviz de la instituția județeană.

„Salvați Patrimoniul Timișoarei” a mai descoperit și un număr dublu de autorizație de construire, pe două străzi diferite ale orașului.

„Sper să fie o greșeală și nu ceva care se întâmplă foarte des”, a spus Ilie Sârbu. Municipalitatea reușește și să piardă bani, din cauza mesh-urilor afișate în spațiul public, în special în piețele istorice, expuse fără autorizație.

Reglementările legale spun că acestea trebuie îndepărtate în termen de 30 de zile, dar amenzile sunt foarte mici în comparație cu banii încasați de la clienții care și-au făcut reclamă timp de o lună.

„Timișoara este scăpată de sub control, nu se urmăresc autorizațiile de construire, se cere una, se face alta. Pe cei din Primăria Timișoara se pare că nu-i interesează, iar noi nu putem decât să informăm”, a concluzionat Ilie Sârbu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *