Așa a vrut Dominic Fritz. Șeful Poliției Locale Timișoara, ales de o comisie fără polițiști!

Poliția Locală Timișoara are un nou șef. Nu avem ce face, Dominic îl place!

Așa a vrut Dominic Fritz. Șeful Poliției Locale Timișoara, ales de o comisie fără polițiști! Inevitabilul s-a produs. Așa cum  s-a vehiculat încă de la depunerea candidaturilor pentru postul de director al Poliției Locale Timișoara, după proba teoretică a concursului, a rămas în cursă un singur candidat.

Este vorba despre Attila Hajdu, exact cel anunțat ca fiind preferatul primarului și câștigător al concursului încă de la anunțarea examenului.

”Este o prea mare coincidență. Au fost șase candidați și toată lumea spunea încă de la început că va câștiga o anumită persoană și că testul este doar de formă. Uite că exact așa s-a întâmplat. A ieșit chiar numele vehiculat”, spune Tiberiu Negrei, liderul sindical al angajaților din Primăria Timișoara.

Simulacru de concurs

De altfel, sindicatul a contestat încă de la început acest simulacru de concurs, care a fost organizat după o procedură nu doar ciudată, ci chiar scandaloasă.

Astfel, ambele comisii constituite pentru evaluarea candidaților, atât cea inițială, cât și cea care judecă eventualele contestații, nu au în componența lor nici un polițist local!

”Este revoltător. Avem de-a face cu o funcție de conducere, nu de execuție, și nu este normal să nu existe și câte un polițist local în aceste comisii, unul cu funcție de conducere, care să știe să pună anumite întrebări de specialitate candidaților.

Așa se pare că se va întâmpla și la Direcția de Asistență Socială, unde nu va fi nimeni în comisie care să aibă expertiză pe partea de asistență socială. Poate pune acolo un polițist local, că văd că așa merg lucrurile”, spune cu ironie Negrei.

Pasul următor, anularea concursului?

Sindicatul a solicitat ca în aceste comisii să existe câte un polițist local, dar primarul nu a fost de acord. S-a făcut plângere prealabilă și, cum este de așteptat ca acestea să nu aibă succes, se va ajunge probabil la instanță, unde se va contesta componența comisiilor. Automat, pasul următor va fi anularea concursului.

Tiberiu Negrei spune că avem de-a face în acest caz și cu probleme de transparență, atâta vreme cât numele candidaților nu sunt  făcute publice și avem de-a face doar cu niște numere. Chiar dacă legea permite asta, aici e vorba, totuși, de o funcție foarte importantă, care interesează comunitatea.

”Or, dacă numele nu sunt cunoscute, cum mai poți face contestație?”, se întreabă același lider sindical, care are dubii și în privința problemelor medicale ale câștigătorului probei scrise.

Așa a vrut Dominic Fritz. Șeful Poliției Locale Timișoara, ales de o comisie fără polițiști!

Dacă acestea există cu adevărat, cum poate fi el apt pentru a fi șef al Poliției Locale Timişoara, de vreme ce a fost pensionat pe caz de boală?

Ceva nu se leagă, la fel cum se întâmplă cu multe alte lucruri în Primăria Timișoara, dar riscăm, totuși, un pronostic: interviul din 17 februarie, care este proba finală,  va fi o formalitate și Attila Hajdu va deveni noul director al Poliției Locale Timișoara.

CITEŞTE ŞI: S-a stins din viață unul dintre cei mai cunoscuți medici timișoreni. Domnul doctor Ometa a plecat la îngeri

Desigur, problemele medicale ale fostului jandarm poate chiar sunt reale și timișorenii trebuie să aibă compasiune în acest caz, dar nu se justifică nicidecum sacrificarea unui post de o asemenea importanță sub acest pretext, pentru că motivul este altul: așa vrea Dominic Fritz!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

15 thoughts on “Așa a vrut Dominic Fritz. Șeful Poliției Locale Timișoara, ales de o comisie fără polițiști!

  1. Deci iesim in strada sa protestam impotriva mastilor sau a certificatului verde sau a altor fleacuri,dar inghitim ca prostii frigul in case,maternitati sau scoli.Nu ne pasa cum cheltuieste banii nostri cum vor muschii lui,etc,etc, Nu mai continui ca imi este scirba de cum gospodareste orasul nostru.Mizerie,gropi si intuneric.Tacem cu totii si inghitim toate porcariile ce le face.Asa ne trebuie.

  2. Nu v-ați săturat încă de maimuțoiul ăsta abuziv și penal ? Că v-a prostit să-l votați, mai treacă meargă, asta e democrația, minoritatea se supune deciziilor majorității chiar dacă majoritatea a ales aiurea. Dar acum ajunge, dacă majoritatea realizează că a fost păcălită ar trebui să ia măsuri pentru îndreptarea situației ! Haideți să facem ce trebuie și să-l trimitem și pe puțoiul ăsta obraznic în coșul de gunoi al istoriei orașului ăsta, din păcate mult prea plin de tot felul de panarame. Robu s-a apucat să strîngă semnături pentru demiterea lui Donimic, în sfîrșit face și el ceva bun pentru orașul ăsta. Că el face asta în speranța că îi va lua el locul, asta-i altceva, mai vedem noi, dar important acum este să scăpăm de maimuțoiul ăsta ilegalist !

  3. Vestea buna este totusi ca individul este absolvent de facultate de sport, deci vom avea de acum inainte o politie locala foarte speedy.

  4. „Mishu” și „zet”, doi PSD-iști asistați social care așteaptă pensia specială de la bunici, bunic turnător al securității. Câte generații vor trebui să mai treacă ca să scăpăm de ciumații aștea roșii ?

  5. Hajdu a iesit la pensie ca fiind bolnav de inima, acum nu mai este bolnav? sa i se retraga pensia militara si poate sa participe din nou cu o comisie corecta. Altfel nu are ce cauta la concurs ca apt din punct de vedere al sanatatii, este un impostor, si ca jandarm a fost un lingau si un pacalici.

  6. mi-e scarba dar in acelasi timp mila de postaci de astia useristi gen „s0rin”, „Lec” sau „gigi g”. nu stiu cum reusesc dansii si altii ca ei sa fie atat de fraieri, dar uite ca se poate. ca sunt limitati mental… aia e de la natura, dar totusi… exista ajutor specializat… puteti apela cu incredere pentru restul problemelor voastre existentiale

  7. La un astfel de concurs nu politisti trebuie sa fie in comisie. Reprezentanti din barou, reprezentanti ai cetatenilor si ai unor institutii private (nicidecum ale statului) care au activitati bazate pe legislatii specifice – mediu, constructii, etc.
    Pe domnul de la sindicat il deranjeaza ca nu este reprezentata politia locala in comisie. Dar trebuie ? Poate o data va fi un director, care va fi chiar atent la felul cum functioneaza aceasta institutie. Unul care nu trebuie sa multumeasca ulterior, politistilor din comisie fara de votul carora probabil nu ar fi ajuns director.

  8. Tipic usr. Oare cei care l-au votat nu le este rușine?Oare lui Robu nu-i este rușine că l-a făcut primar pe Fritz?Vedeți și pe cine a pus Fritz șef la Casa de cultura.

  9. Stimabile jurnalist,

    Nu iau apărarea nimănui (cred că adevărul trebuie scos la suprafață), însă cred că v-au scăpat câteva detalii esențiale în ancheta dvs.

    În calitatea dvs. de ”câine de pază al democrației” și de ”observator obiectiv și rezonabil” ar fi trebuit să parcurgeți doar 3 acte normative generale (Legea administrației publice locale, Codul Administrativ și Legea poliției locale), care v-ar fi permis să ajungeți la o concluzie cel puțin legală, obiectivă, imparțială și echidistantă, în ceea ce privește organizarea concursului pentru acest tip de post. Ați observa că actele normative amintite mai sus dau prerogativa alegereii comisiei de concurs organizatorului concursului (în cazul nostru, Primăria Timișoara).

    În ceea ce privește solicitarea făcută de membrii sindicatului, cred că cel mai potrivit răspuns este acesta: Qui potest minus non potest plus – proverb latin.

    În ceea ce privește ”vehicularea câștigătorului” înaintea organizării concursului:
    Aveți un material, cu probe, care ne poate ajuta pe noi, membrii societății civile, să ajungem la aceeași concluzie ca a dvs? Dacă aveți, le puteți împărtăși cu noi, vă rog? Dacă sunt doar zvonuri, de ce permiteți să vă fie terfelit numele?

    Cred că rolul dvs. este mult mai important, în societate, dacă prezentați fapte concrete și obiective, bazate pe probe.
    De altfel, veridicitatea articolelor dvs. contribuie pozitiv atât față de trustul de presă pe care-l reprezentați cât și față de societate.

    Al dvs,
    Valeriu

  10. Se pare ca s-ar fi prezentat la examen si un politist extrem de bine pregatit, colonel, cu 25 ani vechime din care mai mult de 12 ani experienta in politia internationala UE si ONU. Se aude ca actualmente ar lucra la Inspectoratul General al Politiei Romane. Dar cum nu a cumoscut pe nimeni si s-a prezentat pur si simplu la examen fara pile, oamenii jmeckeri din primarie (toti din comisie fara experienta in politie) l-au alungat cu pietre. SA NE FIE RUSINE! Cum putem inghiti povesti cu facultate de sport? Pai unde s-a pomenit sa faci facultate de sport la distanta? A cumpatat si baiatul o diploma si apoi si-a aranjat examenele peste tot, inclusiv cel de la politia locala? PAI IN CE STAT CIVILIZAT DIN EUROPA cineva iesit la pensie INAPT sau CLASAT de la jandarmi angajati direct fara Scoala MAI este angajat pe usa din dos director de politie? Sunt curios ce expertiza le va transmite subordonatilor? Sa iasa la pensie SMECHERESTE la 41 de ani ? Doar a lucrat la Resurse Umane stie omu’ cum… Stie si sa aranjeze examene sa iasa castigator. Oare cate afise o fi lipit prin campanie? A fost vreodata anchetat si a iesit la pensie fortat? Va las pe voi jurnalistii de investigatie sa aflati. SI MAI ALES SA AFLATI CAT DE BNE A FOST ORGANIZAT/ARANJAT CONCURSUL. Oare au fost aceleasi subiecte in toate variantele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *