Aproape 8.000 de copii români dispăruți în ultimul an

Aproape 8.000 de copii români dispăruți în ultimul an

Aproape 8.000 de copii români dispăruți în ultimul an.

În perioada 30 aprilie 2021 – 20 aprilie 2022, la nivelul Poliției Române au fost înregistrate 7.577 de sesizări privind disparițiile de copii. Dintre aceste sesizări, 259 se refereau la copii cu vârste până la 10 ani, 2.003 la copii cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani și 5.315 la minori mai mari de 14 ani, potrivit datelor obținute de la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliție.

Numărul sesizărilor nu reprezintă numărul copiilor dispăruți, deoarece același copil poate fi semnalat de mai multe ori într-un interval de timp ca fiind dispărut.

CITEȘTE ȘI: Mamografii gratuite pentru femeile din Regiunea Vest, la Timișoara

„Cauzele care duc la dispariția copiilor sunt: lipsa de supraveghere și a comunicării dintre părinți și copii, abandonul școlar și teama față de reacția părinților cu privire la rezultate negative acumulate la școală, situația economică precară, influența nefastă a anturajului, conflictele cu părinții.

În cele mai multe dintre cazuri (aproximativ 90%), copiii pleacă în mod voluntar de acasă. În  general, copiii sunt găsiți în primele 24-48 de ore de la dispariție, însă șansele de a fi găsiți scad odată cu trecerea timpului. De aceea, este important ca sesizarea să fie făcută cât mai rapid și orice informație legată de o dispariție să fie transmisă în timp util”, explică experții Organizației ” Salvați Copiii”.

Războiul din Ucraina a determinat o creștere a disparițiilor la nivel mondial, contextul conflictual i-a pus pe copii în situații de risc, au avut loc răpiri, au fost luați prizonieri de război, au existat răpiri parentale, dar și cazuri în care copiii au fugit de acasă.

Pe fondul provocat de criza refugiaților din Ucraina, au fost raportate cazuri de trafic de persoane.

Mai mult decât atât, au existat situații în care copiii s-au pierdut de părinți și s-au rătăcit. Numărul copiilor dispăruți poate fi semnificativ mai mare, monitorizarea lor fiind îngreunată de faptul că familiile tranzitează mai multe țări.

„Rețeaua de linii de asistență telefonică pentru copii dispăruți este operată de organizații naționale din 32 de țări din Europa. Linia telefonică europeană a copiilor dispăruți, 116 000, oferă asistență gratuită, imediată, pentru salvarea vieții atunci când copiii dispar. Copiii și familiile care apelează acest număr beneficiază gratuit de asistență emoțională, psihologică, socială, legală și administrativă 24/7. Se oferă, de asemenea, un punct central de contact și coordonare vitală pentru cazurile transfrontaliere”, au precizat reprezentanții Organizației „Salvați Copiii”.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns