Angajaţii din sănătate nevaccinaţi şi care nu au trecut prin boală se vor testa pe banii lor / Ce prevede proiectul de lege

Angajaţii din sănătate nevaccinaţi şi care nu au trecut prin boală se vor testa pe banii lor / Ce prevede proiectul de lege

Angajaţii din sistemul sanitar public care nu s-au vaccinat anti-COVID sau care nu au trecut prin boală se vor testa pe banii lor, iar unitățile medicale private vor decide dacă suportă sau nu costul testării personalului nevaccinat, conform unui proiect de lege care va fi depus joi în Parlament. Față de varianta pusă în dezbatere de Ministerul Sănătății, proiectul prevede obligativitatea certificatului verde COVID și pentru Ministerul Sănătății și instituțiile subordonate, conform HotNews.ro.

Proiectul de lege va fi depus joi în Parlament de către un grup de senatori și deputați, Florin Cîțu anunțând că se numără și el printre semnatari, alături de vicepremierul interimar Kelemen Hunor, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila şi ministrul interimar de Interne, Lucian Bode.

Conform documentului, personalul din unitățile sanitare cu paturi publice și private va avea obligația să prezinte un certificat digital COVID-19.

Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiții:

a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

“Față de varianta care se afă în dezbatere publică din 27 septembrie pe pagina de web a Ministerului Sănătății, noua versiune prevede introducerea obligativității certificatului digital și pentru Ministerul Sănătății și unitățile subordonate, respectiv pentru reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și unitățile subordonate. Măsurile sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical.

Mențin afirmația că sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important îl dețin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății.

Sunt şi excepţii

Personalul din cadrul structurilor publice care nu prezintă rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 va suporta costurile privind testarea, excepție fiind categoria de personal care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, caz în care costurile de testare vor fi suportate de către angajator.

CITEŞTE ŞI: Cîțu lansează bomba: Certificat verde pentru a putea intra în magazine

Pentru unitățile private costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, fie de către angajați, fie de către angajator, prevede proiectul de lege.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.